Arabii confirmă transferul lui Florin Niță: "Acord final! Va deveni unul dintre jucătorii de bază"
Transferul lui Florin Niță în Arabia Saudită este confirmat de presa locală.
Florin Niță (37 de ani) a ajuns în orașul Khamis Mushait și este așteptat să semneze cu gruparea saudită Damac, antrenată de Cosmin Contra și la care joacă Nicolae Stanciu.
Arabii anunță transferul lui Florin Niță la Damac
Ziarul saudit Asharq Al-Awsat confirmă transferul lui Niță la Damac și subliniază că goalkeeper-ul român va fi noul titular dintre buturile formației pregătite de Cosmin Contra.
"Damac a ajuns la un acord final cu internaționalul român Florin Niță, care va deveni înlocuitorul portarului algerian Moustapha Zeghba. Niță este așteptat să se alăture clubului și să devină unul dintre jucătorii de bază în sezonul care a început weekend-ul trecut.
Este de evidențiat faptul că Florin s-a remarcat la ultimul Campionat European cu România, unde a fost titular în patru meciuri consecutive", au scris saudiții.
Damac are acum doar doi portari în lot, saudiții Abdulbasit Hawswi (27 de ani) și Naser Al-Hamdi (23 de ani). Algerianul Moustapha Zeghba (33 de ani), care a apărat în cele mai multe partide din stagiunea precedentă, a părăsit clubul în această vară.
- Damac a încheiat sezonul trecut pe locul 10. Formația la care evoluează și căpitanul naționalei României, Nicolae Stanciu, a debutat în noua stagiune cu un eșec pe teren propriu contra lui Al Khaleej, scor 0-1.
Pentru Niță va fi prima experiență în afara Europei. După experiențele din România, de la Concordia Chiajna și FCSB, portarul a mai evoluat în Cehia (Sparta Praga, Pardubice) și Turcia (Gaziantep).
Pentru Damac urmează un meci pe terenul campioanei Al Hilal, miercuri, de la ora 21:00, în runda a doua din campionatul Arabiei Saudite.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News