"Asta ramane marea provocare a lui Lucescu!" Ce i-au propus sefii de la Dinamo Kiev antrenorului roman dupa cucerirea titlului
Mircea Lucescu a cucerit in acest sezon titlul in Ucraina cu Dinamo Kiev.
In urma rezultatelor bune obtinute pe banca ucrainenilor, Lucescu ar fi primit o noua oferta. Patronul lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, i-ar fi propus antrenorului roman sa mai ramana inca doua sezoane la club.
Jurnalistul Igor Tiganik a dezvaluit ca Dinamo Kiev vrea sa-i prelungeasca lui Lucescu intelegerea pe care o are pana in 2022 cu inca un an. Daca accepta propunerea lui Surkis, romanul va antrena cel putin pana la varsta de 78 de ani.
"Pot sa garantez 99,99% ca Mircea Lucescu va ramane la Dinamo Kiev si sezonul viitor! In primul rand, el mai are contract pentru inca un sezon. Apoi, Lucescu, cu vasta lui experienta, si-a dat seama ca s-a petrecut o schimbare, iar rivala Sahtior va suferi anumite socuri.
Romanul are un lot valoros si echilibrat cu care poate ataca UEFA Champions League, competitie in care va debuta abia in septembrie. Astfel, Dinamo va avea cel putin o luna jumatate in care va fi lipsita de griji spre deosebire de Sahtior. Lucescu este un tip ambitios si vrea sa demonstreze tuturor ca mai poate avea succes in Europa. Asta il mana in lupta. Stim ca are oferte din Turcia, Romania, aici nu conteaza varsta, ci experienta lui.
Dar marea provocare ramane UEFA Champions League. De aceea, va face totul cu aceasta echipa, pentru ca a dat de inteles ca crede in potentialul jucatorilor lui", a spus recent jurnalistul Igor Tiganik.
24 de trofee a cucerit Mircea Lucescu cu echipe din Ucraina, 22 pe banca celor de la Sahtior si doua cu Dinamo Kiev.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News