"Au fost aduși pe bani mulți fără rezultate". Fatih Terim, pus la zid pentru transferurile lui Moruțan și Cicâldău
Yunus Akgun a fost împrumutat în toamnă la Adana Demirspor pentru a le face loc lui Olimpiu Moruțan și lui Alexandru Cicâldău în lotul de la Galatasaray.
Tânărul de 21 de ani a marcat cele două goluri ale victoriei pe care Adana a obținut-o pe teren propriu împotriva celor de la Galatasaray.
În ultimele cinci meciuri, echipa antrenată de Fatih Terim are un bilanț negativ, cu două înfrângeri și trei egaluri și a ajuns pe locul 11 în clasament, cu doar 24 de puncte după 18 etape.
Presa din Turcia nu a trecut cu vederea evoluția lui Akgun, total opusă față de prestația ștearsă a celor doi români.
"Jocul magnific prestat de Yunus și golurile spectaculoase pe care le-a marcat sunt dovada clară a strategiei proaste de transferuri făcute de Fatih Terim. Cicâldău și Moruțan au fost aduși pe bani mulți, fără rezultate", a declarat Levent Tuzemen, citat de Fotomac.
"Akgun are o cotă estimată la 300.000 de euro. Moruțan i-a costat 3,5 milioane de euro pe cei de la Galatasaray... de 10 ori mai mult. Yunus este de 50 de ori mai bun, mai eficient și mai decisiv decât Moruțan", au citat și cei de la sporx.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News