Avertisment pentru Ianis Hagi: ”Îi va fi greu dacă va face asta”

Avertisment pentru Ianis Hagi: ”Îi va fi greu dacă va face asta” Stranieri

Mesaj pentru fiul lui Gică Hagi.

Ianis Hagi (25 de ani) este legitimat la Rangers din iulie 2020. După ce în stagiunea precedentă a fost trimis sub formă de împrumut în La Liga la Deportivo Alaves, Ianis Hagi a revenit în acest sezon la Rangers. 

În primă fază, scoțienii l-au trimis pe Hagi la echipa a doua și mărturiseau că nu se vor mai baza pe serviciile acestuia în noua stagiune. Doar că a existat o răsturnare de situație, iar românul a rămas la clubul din Ibrox.

Avertisment pentru Ianis Hagi: ”Îi va fi greu dacă va face asta”

Adi Popa, fost internațional român, i-a sugerat lui Ianis Hagi să nu revină sub nicio formă în România și să continue să se lupte la cluburile din străinătate.

”Dacă va reveni în România, după aceea îi va fi foarte greu să mai plece. Sunt jucători care s-au întors în România și apoi le-a fost greu să mai plece. Din Scoția mai prinzi ceva, dar din România e greu”, a spus Adi Popa, potrivit DigiSport.

Ianis Hagi a fost dorit în fereastra de transferuri din vară de Rapid. Chiar Dan Șucu, acționarul majoritar al giuleștenilor, mărturisea în cadrul unei conferințe de presă că-l dorește mult la echipă pe fiul ”Regelui”.

Și Gigi Becali, patronul FCSB, a intervenit în subiectul transferului românului. Gică Hagi a dezvăluit însă că singurul club pentru care Ianis va evolua în România va fi Farul Constanța.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!