Transferul carierei pentru Alexandru Cicâldău! Turcii anunță că Galatasaray și-a dat acordul
Alexandru Cicâldău (24 de ani) este aproape de transferul carierei.
Publicația turcă Hurriyet anunță că Galatasaray a ajuns la un acord cu Sampdoria pentru transferul lui Alexandru Cicâldău în schimbul a 8 milioane de euro.
Turcii anunță că Alexandru Cicâldău semnează cu Sampdoria
"Singura condiție pentru ca transferul să se realizeze: Sampdoria să rămână în Serie A", scrie sursa citată.
În prezent, Sampdoria ocupă locul 15 în Serie A, cu 29 de puncte, la șapte lungimi peste poziția 18, prima retrogradabilă, ocupată de Venezia.
Cicâldău este o țintă mai veche a celor de la Sampdoria, iar Galatasaray a acceptat să îl vândă pe mijlocașul român în vară, înaintea noului sezon: "Oficialii Sampdoriei îl urmăresc de mai mult timp pe fotbalist și au contactat recent conducerea lui Galatasaray pentru a anunța intenția de a-l transfera".
Sampdoria este antrenată de Marco Giampaolo, iar în acest sezon luptă pentru evitarea retrogradării. Cel mai valoros jucător din lot este, conform Transfermarkt, extrema daneză Mikkel Damsgaard (21 de ani), cotat la 15 milioane de euro.
Pe postul lui Alexandru Cicâldău, cel de mijlocaș central, în lotul Sampdoriei se regăsesc jucători precum Stefano Sensi, împrumutat de la Inter, Morten Thorsby, Ronaldo Vieira, Kristoffer Askildsen sau Simone Trimboli.
Alexandru Cicâldău joacă din vara anului trecut la Galatasaray, după ce a fost transferat de la Universitatea Craiova, pentru 6,5 milioane de euro.
În acest sezon, Cicâldău a jucat în 37 de meciuri, a marcat cinci goluri și a oferit trei pase decisive. Săptămâna trecută, echipa românului a fost eliminată în optimile Europa League, după 1-2 contra Barcelonei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News