GALERIE FOTO Când revine pe gazon Andrei Coubiș, românul de Champions League de la AC Milan care a refuzat naționala și nu a mai jucat de un an
Căpitanul de la Milan Primavera a refuzat naționala României pentru cea a Italiei.
Fundașul româno-italian Andrei Coubiș (20 de ani), care a jucat ultimul meci oficial în luna mai a anului trecut, a suferit o accidentare gravă la genunchi în vară - ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate și a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Chiar dacă recuperarea a decurs bine și fotbalistul se află în continuare pe lista de Europa League a lui AC Milan, club cu care are contract până în vara lui 2027, Coubiș va reveni pe gazon, cel mai probabil, la începutul sezonului viitor.
"Atât pentru Milanul lui Abate (n.r - Ignazio Abate, antrenorul echipei Primavera), cât și pentru Milanul lui Pioli (n.r - Stefano Pioli, antrenorul primei echipe), Coubiș este un element foarte important.
Născut în 2003, fotbalistul și-a prelungit contractul până în 2027, iar Milan l-a luat în cantonamentul din Austria, în vara anului 2022, fiind sub o atentă observație pentru includerea în lotul primei echipe.
El se află inclusiv pe lista UEFA, însă nu a fost disponibil", preciza MilanLive la începutul acestui an.
Andrei Coubiș, rezervă în Champions League la prima echipă a lui AC Milan
În sezonul 2022/2023, Andrei Coubiș a jucat în 33 de meciuri pentru Milan Primavera, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Fundașul a fost rezervă neutilizată în trei meciuri ale primei echipe din grupele Champions League, însă nu a apucat să debuteze.
El este născut în Italia, la Milano, din părinți români. A crescut la grupele de juniori ale lui AC Milan, iar din toamna anului 2021 a început să fie convocat de România.
Stoperul de 1.89 metri a jucat inclusiv la Campionatul European U19 pentru tricolori, în 2022, dar după un an a decis să reprezinte Italia.
Coubiș a fost convocat în aprilie 2023 la naționala U20 a Italiei pentru Campionatul Mondial, când însă AC Milan nu i-a permis să părăsească echipa de club, astfel că a ratat lotul final.
Fundașul rămâne, pentru moment, doar cu meciurile jucate în tricoul României, însă decizia sa de a reprezenta Italia în viitor a fost clară.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News