Rayo a început bine meciul, reușind să deschidă rapid scorul, prin Lopez, în minutul 4. În minutul 36, Mumin a dublat avantajul gazdelor. Trei minute mai târziu, însă, Valverde a redus din diferență, în timp ce Bellingham a stabilit scorul pauzei, 2-2.
Real Madrid a preluat conducerea după pauză (minutul 56), când Rodrygo Goes a marcat un gol spectaculos după o deviere a fundașului român Andrei Rațiu.
Rodrygo a marcat după o deviere a lui Rațiu
"Șut puternic cu stângul al lui Rodrygo de la marginea careului, mingea lovește piciorul lui Rațiu, face o parabolă și intră în poartă. Goes își adaugă la jocul bun un gol de care avea mare nevoie. Și încă cum! Nu mai marcase din îndepărtata dată de 24 septembrie", au scris cei de la Marca.