EXCLUSIV Câți bani a oferit Galatasaray pentru Ianis Hagi. Suma nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor scoțienilor. Unde ar putea ajunge
Ianis Hagi este unul dintre cei mai curtați jucători români, iar în ultimele săptămâni s-a vorbit despre un posibil transfer al său.
Internaționalul român se află pe lista de interes a celor de la Galatasaray, acolo unde evoluează deja Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău.
Presa din Turcia a scris despre discuțiile care ar fi avut loc între oficialii de la Glasgow Rangers și cei de la Galatasaray cu privire la transferul lui Ianis Hagi, însă cele două grupări nu ar fi ajuns la o înțelegere din cauza banilor.
Dacă Glasgow Rangers ar fi stabilit un preț de vânzare de 18 milioane de euro pentru român. Din informațiile www.sport.ro/PRO TV, turcii nu au fost dispuși să ofere decât șapte milioane de euro, mult prea puțin pentru pretențiile scoțienilor.
Destinație surpriză pentru Ianis Hagi
Galatasaray, AS Roma și Olympique Lyon sunt trei dintre echipele despre care s-a scris că l-ar dori pe Ianis Hagi, însă mijlocașul român poate ajunge în Premier League.
Potrivit informațiilor www.sport.ro/PRO TV, Ianis Hagi este dorit de Aston Villa, acolo unde a fost adus Steven Gerrard în funcția de antrenor. Gerrard și Hagi au avut o relație foarte bună la Rangers și este de așteptat să apară o ofertă pe numele românului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News