Răzvan Marin a intrat pe teren în minutul 65, în locul lui Makoumbou, şi a marcat din penalty, în minutul 88. Juventus a deschis scorul în minutul 15, prin Vlahovic, tot din lovitură de pedeapsă.
Pentru internaționalul român este al doilea gol consecutiv în Serie A, după ce a marcat şi etapa trecută în partida cu Parma.
Ce a declarat Răzvan Marin după remiza cu Juventus
Reușita internaționalului român a pus capăt celor șase partide fără gol primit a lui Juventus.
"Mulțumiți cu acest punct, mai ales pe terenul lui Juventus, primul gol pe care l-au primit în acest sezon. Nu a fost deloc ușor cu toți fanii care m-au fluierat, dar am marcat", a declarat Răzvan Marin după meci.