Ce a spus antrenorul Parmei despre Valentin Mihăilă, după ce fotbalistul român s-a accidentat în meciul cu Udinese
După ce a condus cu 2-0 la pauză, Parma a pierdut în fața celor de la Udinese cu 2-3.
Cei doi internaționali români de la Parma, Valentin Mihăilă și Dennis Man, au oferit fiecare câte o pasă decisivă la cele două goluri ale ”Cruciaților”.
Fabio Pecchia: ”Mihăilă trebuie să o țină tot așa!”
Pe final de meci, Valentin Mihăilă s-a accidentat în urma unui fault comis de Keinan Davis. Internaționalul român a cerut îngrijiri medicale și a fost nevoit să părăsescă terenul ajutat de unul dintre coechipierii săi.
La conferința de presă susținută la finalul înfruntării, Fabio Pecchia a vorbit despre Mihăilă. Antrenorul Parmei a lăudat prestația internaționalului român și felul în care Mihăilă reușește să își facă loc spre poarta adversă.
Întrebat despre accidentarea lui Valentin Mihăilă, tehnicianul nu a oferit foarte multe detalii, însă a transmis că a fost vorba despre o lovitură puternică suferită de fotbalistul român.
”Mihăilă trebuie să o țină tot așa, întotdeuna este periculos atunci când atacă spațiile în viteză. Este capabil să găsească poarta cu regularitate și în Serie A. Schimbarea sa? A fost o lovitură”, a spus Fabio Pecchia la finalul meciului.
Nota primită de Valentin Mihăilă la meciul Parma - Udinese 2-3
Valentin Mihăilă a primit nota 6 din partea italienilor din partea celor de la Tutto Mercato Web, care au remarcat faptul că fotbalistul nu a avut o evoluție constantă.
”A început bine jocul, dar s-a stins odată cu trecerea minutelor”, au scris jurnaliștii TMW despre Mihăilă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News