Ce a spus Fabio Pecchia după ce Dennis Man a înscris și împotriva lui AC Milan

Dennis Man AC Milan Parma Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 24 August 2024, 22:30
Data actualizarii: Sambata 24 August 2024, 22:32

Parma a învins-o cu scorul de 2-1 pe AC Milan în etapa a doua din Serie A.

Dennis Man a marcat în al doilea minut al partidei și și-a trecut în cont al doilea gol reușit în acest sezon. Pentru Parma a mai înscris Cancellieri, în minutul 77, în timp ce pentru AC Milan a marcat Pulisic, în minutul 66.

Ce a spus Fabio Pecchia după golul marcat de Dennis Man în meciul cu AC Milan

Fabio Pecchia a avut cuvinte de laudă la adresa jucătorilor Parmei. Tehnicianul s-a arătat încântat de golul marcat de Dennis Man, însă a subliniat că diferența de scor ar fi putut fi mai mare, dacă elevii săi ar fi profitat de șansele create.

Dennis Man și Valentin Mihăilă au mai avut câteva ocazii importante de a marca, însă nu au reușit să îl mai învingă pe Mike Maignan. Fostul jucător al Universității Craiova a lovit și bara porții celor de la AC Milan.

Prima repriză ar fi trebuit să se încheie cu 2-0. Am fi putut marca mai mult dacă am fi avut mai multă precizie. Multe situații au apărut nu doar pe contraatac, dar și cu dribblinguri rapide în spații înguste.

A fost un gol frumos (n.r. al lui Dennis Man), o fază superbă care a rezultat într-un gol. În prima repriză, am plimbat bine mingea, ne-am creat multe ocazii. În a doua repriză, AC Milan a avut controlul, era logic să fie așa, dar nu ne-am asumat prea multe riscuri. Rezultatul este o recompensă frumoasă pentru băieți și pentru ce au reușit să facă”, a spus Fabio Pecchia la finalul partidei.

VIDEO Golul marcat de Dennis Man împotriva lui AC Milan

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!