VIDEO Ce face Marco Dulca la noua sa echipă, care este lider în campionat: nu prea bine!
Mijlocașul român care a evoluat pentru Viitorul Constanța, FCSB și Chindia Târgoviște a semnat luna trecută în străinătate.
Marco Dulca (24 de ani), mijlocașul central care în țară a jucat pentru Viitorul Constanța, FCSB și Chindia Târgoviște, a semnat la mijlocul lunii septembrie cu NK Celje, vicecampioana Sloveniei.
Celje are un debut excelent de sezon și este lider în Prva Liga după primele 11 partide disputate, însă Dulca nu se regăsește la echipa slovenă.
Doar 29 de minute în 4 meciuri pentru Marco Dulca la NK Celje
Folosit în 4 meciuri de campionat până acum, mijlocașul român abia a strâns 29 de minute: unul în 1-0 cu NK Radomlje, 19 în surpriza 1-3 cu NK Aluminij (singurul eșec al echipei), două în 2-0 cu NS Mura și șapte în 2-1 cu NK Bravo.
Fostul internațional de tineret, titular la Jocurile Olimpice din 2020/2021, a semnat cu Celje un contract pe trei sezoane.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News