Rayo Vallecano s-a deplasat sâmbătă seară pe ”Estadio de Mestalla” pentru confruntarea din etapa #16 a primului eșalon din Spania. 

La capătul celor 90 de minute, formația dirijată de Inigo Perez s-a impus cu 1-0 și a înregistrat toate cele trei puncte, suficiente cât să urce pe locul 12.

  • Pathe Ciss este unicul marcator al meciului (minutul 7)

Ce notă a primit Andrei Rațiu după victoria lui Rayo Vallecano

Cotat la 4 milioane de euro de site-urile de specialitate, Andrei Rațiu (26 de ani), care se află la Rayo Vallecano din august 2023, a fost integralist în confruntarea cu Valencia. 

După meci, portalul FlashScore l-a punctat pe internaționall român cu nota 7.2. Media echipei lui Inigo Perez a fost de 7.3, cu Batalla, portarul, cel mai bine punctat (7.9).

Reacția lui Gică Popescu despre viitorul lui Andrei Rațiu

”Barca merge la Madrid pentru a negocia cu clona lui Dani Carvajal”, au titrat jurnaliștii de la El Nacional, prima publicație care a anunțat interesul Barcelonei pentru internaționalul român.

Jurnaliștii catalani susțin că Andrei Rațiu ar fi de acord cu un rol secundar la Barcelona, lucru demonstrat de faptul că a refuzat deja alte oferte venite pentru el pe adresa clubului. 

Întrebat despre șansele pe care le-ar avea Andrei Rațiu pe Camp Nou, Gică Popescu a mărturisit că internaționalul român are maturitatea sportivă pentru a face față la FC Barcelona.

"De ce nu?! Atâta timp cât evoluțiile lui în campionatul spaniol sunt foarte bune, eu cred că are capacitatea, capacitatea sportivă de a face acest pas către Barcelona. Ar fi minunat să avem din nou un jucător la cel mai nivel, eu sper ca acest lucru să se îndeplinească și să avem un jucător care să ne reprezinte la cel mai înalt nivel", a declarat fostul internaționalul român.