VIDEO Ce s-a întâmplat în duelul românesc Valentin Gheorghe - Alexandru Maxim din campionatul Turciei

Ce s-a întâmplat în duelul românesc Valentin Gheorghe - Alexandru Maxim din campionatul Turciei Stranieri

Umraniyespor și Beșiktaș s-au întâlnit sâmbătă în etapa a 31-a din Super Lig.

Umraniyespor - Beșiktaș, derby-ul românilor din Super Lig, s-a încheiat 2-0 în favoarea oaspeților: Valentin Gheorghe, fotbalistul împrumutat de FCSB la gazde, a intrat în minutul 46, iar Alexandru Maxim a bifat ultimul sfert de oră la învingători, aflați pe locul 3.

Echipa românului lui Vali Gheorghe este atât de slabă încât nu reușește să le depășească nici măcar pe echipele retrase în februarie din campionat din cauza efectelor devastatoare ale cutremurului din Turcia, Gaziantep FK (25 de puncte) și Hatayspor (23 de puncte, cât are și Umraniyespor)!

Cele două echipe, Gaziantep și Hatayspor, nu vor retrograda însă, deși ambele pierd cu 0-3 etapă de etapă, ca urmare a deciziei federației din Turcia.

Cifrele lui Valentin Gheorghe la Umraniyespor

În acest sezon, Valentin Gheorghe a jucat 22 de meciuri în Super Lig (9 ca titular) și a înscris un gol.

Mai are un gol și în Cupa Turciei, acolo unde a evoluat în două partide.

Foto: Umraniyespor

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!