"Cel mai bun jucator in prima repriza! Inca o prestatie buna!" Reactia presei din Scotia dupa remiza lui Rangers cu Motherwell. Ce note a primit Ianis Hagi
Rangers a remizat in deplasarea cu Motherwell, 1-1.
Echipa lui Steven Gerrard a facut primul pas gresit in campionat, in acest sezon, insa inca are un avantaj de 20 de puncte fata de campioana Celtic, care are 3 meciuri in minus.
Rangers a remizat in deplasarea cu Motherwell, penultima clasata din Scotia. Cole a deschis scorul in minutul 21, iar Rangers a egalat tarziu prin Itten, care a marcat in minutul 72.
Ianis Hagi a fost titular, insa Gerrard l-a schimbat in minutul 55, in locul sau intrand chiar marcatorul Itten. Mijlocasul roman fusese avertizat in minutul 47 al meciului.
Cu toate astea, deciczia lui Gerrard de a-l schimba nu a fost inteleasa de presa din Scotia, care a scris despre Ianis ca a fost unul dintre cei mai buni jucatori ai primei reprize.
Glasgow Live l-a notat pe mijlocasul roman cu 7, cea mai mare nota de la Rangers, pentru prestatia cu Motherwell, in timp ce The Scotsman i-a acordat nota 6.
"Probabil cel mai bun jucator al lui Rangers in prima repriza, a fost o surpriza inlocuirea lui devreme in cea de-a doua parte. Inca o prestatie buna a romanului, insa nu a reusit sa inscrie", noteaza Glasgow Live.
"A aratat dorinta de implicare insa tanarul roman nu a reusit foarte multe. Si-a aratat frustrarea dupa ce a incasat un cartonas galben rapid inainte de schimbarea din minutul 55", au scris cei de la The Scotsman.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News