Cel mai clar indiciu că Horațiu Moldovan nu va apăra la Atletico Madrid nici în noul sezon: ”Au bătut din nou la ușă!”
Horațiu Moldovan (26 de ani) a evoluat în această vară în câteva partide amicale pentru Atletico Madrid, în contextul în care titularul Jan Oblak s-a resimțit după EURO 2024.
Goalkeeper-ul român nu a apucat să debuteze într-o partidă oficială și este greu de crezut că Diego Simeone se va baza pe el în noua stagiune.
Atletico Madrid continuă să îi caute înlocuitor lui Horațiu Moldovan
Rămâne de văzut dacă Moldovan va fi titular în meciul cu Villarreal din prima etapă din La Liga având în vedere că Oblak nu s-a putut pregăti la capacitate maximă. Înainte de EURO 2024, Horațiu Moldovan declara că și-ar dori să plece de la Atletico Madrid pentru a semna cu o echipă la care să poată apăra, însă faptul că fost folosit în meciurile amicale din această vară l-ar fi făcut pe portarul român să se răzgândească, a scris Marca.
Totuși, Moldovan ar fi primit semnale că nu va apăra nici în următorul sezon, iar principalul indiciu ar fi faptul că Atletico ar fi reînceput discuțiile cu PSV pentru transferul argentinianului Walter Benitez. Totuși, madrilenii s-ar fi lovit de un refuz categoric al celor de la Eindhoven, care nu sunt dispuși să renunțe la Benitez.
”Spanolii au bătut din nou la ușă săptămâna asta pentru a-l lua pe portar, dar degeaba. PSV nu are nicio intenție de a-l lăsa să plece pe Walter Benitez, iar el este fericit să își ducă la capăt contractul. Pare să continue la PSV în acest sezon”, a scris jurnalistul Rik Elfrink de la Eindhovens Dagblad, conform psvfans.nl.
Mircea Lucescu are încredere în Horațiu Moldovan
Deși a fost principalul actor din poarta României în preliminariile pentru EURO 2024, Horațiu Moldovan și-a pierdut postul de titular la turneul final, acolo unde Edi Iordănescu a decis să mizeze pe Florin Niță, ca urmare a perioadei lungi fără meciuri la Atletico Madrid a fostului portar al lui Rapid.
Totuși, Horațiu Moldovan a fost trecut de Mircea Lucescu, noul selecționer al echipei naționale, pe lista preliminară a României pentru meciurile cu Kosovo (6 septembrie) și Lituania (9 septembrie).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News