Chivu, a doua viata: "M-am temut ca nu ma mai trezesc dupa operatie!"

Chivu, a doua viata: M-am temut ca nu ma mai trezesc dupa operatie! Stranieri

Cristi Chivu le-a aratat italienilor cicatricea monstru cu care a ramas dupa operatia suferita la cap luna trecuta. Gazzetta dello Sport a titrat astazi pe prima pagina: "A doua viata a lui Chivu" anuntand ca fundasul roman este gata sa revina.

Chivu a povestit publicatiei citate tot ceea ce a simtit in momentul accidentarii si pe drumul spre spital, jucatorul roman recunoscand faptul ca si-a dat seama ca este vorba despre o accidentare grava. "In momentul impactului, nu am auzit un zgomot care sa semene cu cel facut de un cap spart. Insa senzatia de teama am simtit-o imediat. Mi-am dat seama imediat ce s-a intamplat, pentru ca am simtit o gaura in cap. Am inteles imediat ca ma vor opera, iar medicul Combi (n.r. - responsabilul departamentului medical de la Inter Milano, Franco Combi) a avut atitudinea potrivita atunci cand mi-a confirmat ca trebuie sa ma operez, chiar in timp ce ne aflam in ambulanta", a spus Chivu.

Intrebat la ce se gandea in acele momente, Chivu a raspuns: "La tot ce este mai rau. Cristian, acum iti vor deschide capul: si daca ceva va merge rau? Si Natalia (n.r. - fiica lui Chivu) si Adelina (n.r. - sotia lui Chivu) cum se vor descurca, daca tu nu vei mai fi la fel. Fotbal va mai fi viata ta?".

Internationalul roman a marturisit ca si-a pierdut cunostinta poate pentru 2-3 secunde, "nu mai mult", el amintindu-si impactul cu jucatorul Pellissier, dar nu si cazatura. "Ulterior, am vrut sa vad ce s-a intamplat, chiar cand eram in spital am urmarit imaginile la TV, iar mai apoi pe Internet. Vroiam sa inteleg si am inteles ca era vina mea: cand am inteles ca nu mai aveam sanse sa ajung la balon, trebuia sa ma opresc, dar unele lucruri ti le spui mai tarziu, nu atunci pe loc. Pellissier - mi-a spus-o atunci cand m-a vizitat la spital - a vazut doar o umbra care se ridica, dar era deja tarziu", a povestit Chivu momentul impactului.

Jucatorul echipei Inter a lasat sa se inteleaga ca incidentul din ianuarie i-a schimbat mult perspectiva asupra vietii: "Daca as fi fost intrebat inainte de data de 6 ianuarie de ce imi este frica in viata, as fi spus: «Ca ar putea sa i se intample ceva rau fetitei mele, Natalia». Pe 6 ianuarie mi-a fost frica ca ar putea sa nu-mi mai fie frica pentru fiica mea".

Intrebat daca o astfel de senzatie se poate numi "teama de a muri", Chivu a raspuns: "Nu stiu daca se numeste asa, dar stiu ca atunci cand esti supus unei operatii la cap, te gandesti chiar si ca nu te vei mai trezi. In timpul scurs de la accident si pana la operatie, m-am gandit la atat de multe lucruri. Stiu, totusi, ca am fost un pacient bun si am incercat sa raman calm si sa-mi calmez sotia. Am chemat-o si i-am spus: «Stai linistita, am doar putin sange sub piele, acum il vor scoate si diseara voi fi acasa».

Stiam ca este o minciuna. Dupa operatie, eram atat de euforic, incat am inceput sa-i sun pe toti si sa dau mesaje de multumire, cand medicii si-au dat seama ce fac mi-au luat telefonul mobil si mi l-au dat inapoi dupa doua zile. Prima noapte petrecuta la reanimare a fost un cosmar, la fiecare ora veneau sa ma trezeasca, iar eu deja ii asteptam cu ochii deschisi. «Cum te cheama?". «Cristian Chivu». «Unde esti?». «La Verona». «Cum se numeste acest spital». «De unde sa stiu eu». «Care a fost scorul partidei?». «1-0, mi-ati spus-o chiar voi». Reuseam chiar sa glumesc", a povestit Chivu.

Interviul cu Cristian Chivu se intinde pe doua pagini in cotidianul Gazzetta dello Sport, care publica mai multe fotografii cu Chivu, alaturi de sotia si fiica sa, dar si cu cicatricea ce i-a ramas in urma interventiei chirurgicale la cap.

Fundasul Cristian Chivu s-a accidentat la cap in meciul cu formatia Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internationalul roman a fost scos de pe teren pe targa si a fost inlocuit de Marco Materazzi, romanul fiind transportat cu ambulanta la spitalul din Verona. El a fost supus unei interventii chirurgicale reusite, ce a durat aproximativ doua ore, pentru indepartarea unui hematom si pentru refacerea unei fracturi din zona parietala dreapta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!