EXCLUSIV Cine este atacantul român care a debutat la noua echipă chiar în meci de Champions League: ”Am semnat pe patru sezoane” UPDATE

Cine este atacantul român care a debutat la noua echipă chiar în meci de Champions League: ”Am semnat pe patru sezoane” UPDATE Stranieri

Ștefan Chirilă este născut în SUA și a împlinit 18 ani luna trecută.

  • Chirila stefan debut cincinnati

UPDATE Ieri, în FC Cincinnati - New York Red Bulls 1-0 (gol Kévin Denkey '70) din prima etapă din Major League Soccer, Ștefan Chirilă (18 ani) a bifat și debutul intern. Atacantul român a intrat pe finalul meciului și ”a devenit al șaselea jucător de la FC Cincinnati Academy care debutează în MLS pentru club”, după cum a subliniat site-ul oficial al grupării din Ohio.

Articolul inițial (vineri 21 februarie)

FC Cincinnati a câștigat ieri cu 4-1 în deplasare prima manșă cu Motagua (Honduras) din turul 1 al CONCACAF Champions Cup (fosta CONCACAF Champions League), meci în care pentru echipa din MLS a debutat oficial atacantul român Ștefan Chirilă, care a împlinit 18 ani luna trecută. 

Născut în Allentown, Pennsylvania, Ștefan este internațional de juniori american, dar ulterior experienței sale de la reprezentativa SUA a fost convocat și de FRF la selecționata Under 18.

Chirilă a intrat în minutul 85 al întâlnirii de la Tegucigalpa din Liga Campionilor din America de Nord și Centrală și a jucat cu tot cu prelungirile aproximativ opt minute, timp în care a avut o precizie de 100% a paselor date și a fost implicat în faza de la ultimul gol al lui FC Cincinnati, când ”a tras” doi fundași adverși după el și i-a permis lui Evander să marcheze din centrul careului pentru 4-1.

Frații Ștefan și Andrei Chirilă, în lotul de seniori la FC Cincinnati din MLS

”Am semnat pe patru sezoane, a fost decizia mea ca părinte să-i duc pe Ștefan și pe Andrei (n.r. - fratele mai mic, fundaș central în vârstă de 16 ani, și el internațional de juniori american) de la Philadelphia Union la FC Cincinnati, chiar dacă acum ei sunt departe de casă.

Ștefan a semnat pe patru ani cu prima echipă din MLS, iar Andrei tot pe patru ani, primii doi în MLS Next Pro, următorii doi pentru formația de seniori”, a explicat tatăl Sorin Chirilă pentru Sport.ro.

Dacă Ștefan a debutat deja oficial pentru FC Cincinnati, Andrei a făcut și el pregătirea de iarnă cu echipa de seniori, iar în meciurile amicale chiar a reușit să înscrie un gol și să dea o pasă decisivă.

Ștefan Chirilă este ”atacant central, poate juca și 9 fals”

”Cel mare este mai mult decât mulțumit pentru debut, dar știe că abia de acum începe munca grea, totul va fi diferit față de ce a fost până acum. Ștefan este foarte încrezător, are un caracter frumos, s-a integrat foarte bine și a fost primit excelent de veteranii de la Cincinnati și de antrenori.

Joacă atacant central, cel mai confortabil se simte atunci când mai are un atacant lângă el, poate juca și 9 fals, pentru că îi place nu doar să șuteze, ci și să paseze.

La Philadelphia juca mult mai retras, număr 6 sau 8, chiar îi întrebam pe antrenorii de acolo de ce îl folosesc atât de jos.

Andrei Chirilă ”are deja 1,90 metri înălțime la 16 ani” și este fundaș central

Cel mic e de fapt cel mare, pentru că Andrei are deja 1,90 metri înălțime la 16 ani. Nici cu el lucrurile nu mergeau tocmai bine la Philadelphia, așa că a plecat după Ștefan aici. 

Andrei este fundaș central de picior stâng, a fost în cantonament acum, în pre-sezon, cu prima echipă a lui Cincinnati, a și dat un gol în amicale, pentru început va juca în MLS Next Pro”, i-a descris Chirilă senior pe cei doi băieți ai săi.

În urmă cu un deceniu pleca tot de la Philadelphia Union un alt fotbalist român născut în SUA, și el internațional de juniori american, Daniel ”Danny” Barbir, care se transfera atunci la Manchester City, de unde ajungea ulterior la West Bromwich Albion.

Danny Barbir, bun prieten cu frații Chirilă, a revenit în SUA, unde evoluează din acest sezon la Lexington SC, în USL Championship (liga a doua americană, imediat sub MLS).

”Ne creștem copiii românește în America”, spune tatăl Sorin Chirilă, fost fotbalist la Botoșani și Arad

”Disputați” în acest moment de federațiile din SUA și România, Ștefan și Andrei au fost crescuți ”românește în America”, spune tatăl:

”Ei sunt obișnuiți cu stilul de viață românesc, lui Ștefan chiar i-a plăcut mult atunci când a fost convocat la naționala noastră. Noi, ca familie, trăim și ne creștem copiii românește în America”.

Sorin Chirilă a ajuns în SUA acum mai bine de două decenii după ce a jucat și el fotbal în țară, la FC Botoșani, Universitatea Arad și Astra Arad.

”Eu sunt din Botoșani, am jucat în Divizia C la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000 pentru FC Botoșani, Universitatea Arad și Astra Arad, apoi am plecat în SUA.

La Astra, fosta Vagonul, l-am avut antrenor pe Marcel Coraș și îl vedeam des pe Helmut Duckadam, care jucase și el acolo”, a încheiat Sorin Chirilă dialogul cu Sport.ro.

Sezonul 2025 din MLS începe în acest week-end, iar FC Cincinnati debutează duminică, împotriva lui New York Red Bulls, în Conferința de Est.

Foto: FC Cincinnati, Getty Images, arhivă personală

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!