Ciprian Tătărușanu, complimentat de presa din Italia. Cum l-au poreclit jurnaliștii din Peninsulă

Ciprian Tătărușanu, complimentat de presa din Italia. Cum l-au poreclit jurnaliștii din Peninsulă Stranieri

Ciprian Tătărușanu, portarul lui AC Milan, este elogiat de presa din Italia.

Evoluțiile consistente pe care acesta le are pe San Siro l-au făcut pe Tătărușanu să devină unul dintre cei mai apreciați portari din Italia. AC Milan traversează o perioadă foarte bună, iar, în absența titularului Mike Maigan, Tătărușanu este liderul din defensiva lui Milan.

Gazzetta dello Sport i-a acordat un material lui Tătărușanu, vorbind despre forma excelentă din teren, dar și despre calitățile de membru de familie pe care acesta le are.

"Fiorentina și AC Milan au un singur lucru în comun: Tăcutul. Tătărușanu a sosit la ambele echipe pe lumina stinsă. 'Cine este? De unde a venit?'. În special la Fiorentina, unde a ajuns în 2014 pentru a fi rezerva lui Artur Boruc și a devenit titular în primul sezon, cu Paulo Sousa antrenor. 

Așa este 'Tătă', rezervat și tăcut. Este atent la nutriție, la odihnă și la corpul lui. Până la urmă, are 35 de ani. În timpul liber îi place să facă pâine și croissante.

Trăiește departe de oraș și dedică aproape 24 de ore pe zi familiei. Când nu e acasă, merge la Milanello, unde îl înlocuiește pe accidentatul Maignan, indisponibil din cauza unei probleme la încheietura mâinii.

Acum oferă siguranță. Tătărușanu s-a îndrăgostit de Italia după o sticlă de Chianti (n.r. un sortiment de vin roșu) în timp ce se plimba pe Ponte Vecchio. A ajuns în Fiorentina la 28 de ani din postura de campion al României.

L-au numit "Spiderman", în onoarea lui Lev Yashin (n.r. considerat cel mai bun portar din toate timpurile). Anul trecut a venit în Milan cu mașina, singur, în tăcere. Și de când a venit de la Fiorentina se descurcă bine", au scris cei de la Gazzetta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!