Într-un meci de verificare disputat sâmbătă, la Baza Sportivă a Academiei Hagi, Farul Constanța a încheiat la egalitate, 1-1, cu Cherno More Varna, locul 3-4 în campionatul Bulgariei, la egalitate de puncte cu Levski Sofia și sub Ludogoreț Razgrad și Botev Plovdiv, primele două clasate.

Ambele goluri au fost reușite în prima repriză, prin Ionuț Vînă cu o execuție spectaculoasă, respectiv fotul internațional Claudiu Keșeru din lovitură de la 11 metri.

În repriza secundă, pentru Farul au evoluat mulți tineri jucători din cadrul Academiei Hagi, a precizat pe site-ul oficial gruparea patronată și antrenată de Gheorghe Hagi.

Keșeru marcase și în ultimul meci oficial, golul victoriei din 1-0 în deplasare cu Beroe Stara Zagora din prima ligă bulgară.

Ce salariu are Claudiu Keșeru în Bulgaria

În august 2023, Claudiu Keșeru (38 de ani în decembrie) se despărțea de UTA Arad și, ulterior, își anunța retragerea din fotbal, dar, după mai bine de un an, atacantul a revenit pe teren după ce a semnat cu Cherno More Varna.

Publicația telegraph.bg a dezvăluit faptul că Keșeru încasează 3000 de euro la noua sa echipă. ”Sub plafonul salarial”, a scris sursa anterior menționată, mergând pe ideea că 4000 de euro este cel mai mic salariu de la club.

”Keșeru este străinul cu cele mai multe goluri în istoria primei ligi a noastre - 113”, au adăugat jurnaliștii bulgari.

În cele șase sezoane la Ludogoreț Razgrad, Keșeru a câștigat șase titluri de campion și a marcat 139 de goluri în 243 de meciuri.

Foto: Cherno More Varna

Info: Farul Constanța