După revenirea din împrumutul la Deportivo Alaves, Ianis Hagi a fost anunțat că nu intră în planurile lui Philippe Clement și a fost trimis să se antreneze la a doua echipă.

Ianis Hagi, dorit la un club din Ligue 1

Motivul ar fi fost o clauză existentă în contractul mijlocașului român, care prevedea o creștere salarială în condițiile în care Ianis Hagi ar fi ajuns la 100 de meciuri pentru Rangers. După ce a renunțat la acea clauză, Ianis Hagi a fost reprimit în lot, însă, la prima partidă în care a evoluat, cu St Johnstone, fotbalistul român a fost eliminat și, în prezent, își ispășește suspendarea.

Presa internațională anunță, însă, că aventura lui Ianis Hagi la Rangers s-ar putea încheia în această iarnă.

Publicația onlymercato.com a anunțat în cursul zilei de miercuri faptul că Ianis Hagi a intrat pe radarul celor de la Strasbourg, clubul din Ligue 1 care ar fi început deja tratativele pentru transferul internaționalului român.

Sursa citată anunță că cei de la Strasbourg își doresc să obțină împrumutul lui Ianis Hagi de la Rangers. Deocamdată, nu ar fi fost făcută o ofertă oficială din partea celor de la Strasbourg, însă ”discuțiile neoficiale par a se intensifica”, au scris jurnaliștii străini.  

  • 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.

Strasbourg, pe locul 9 în Ligue 1