Concurență pentru FCSB, Rapid și CFR! Unde poate ajunge Louis Munteanu în această vară

Concurență pentru FCSB, Rapid și CFR! Unde poate ajunge Louis Munteanu în această vară Stranieri

Louis Munteanu (22 de ani), atacantul Fiorentinei, este dorit de mai multe echipe în această vară, atât din România, cât și din străinătate.

În această vară, Munteanu a revenit la Fiorentina, acolo unde mai are un an de contract, după două sezoane consecutive în care a fost împrumutat la Farul Constanța. Atacantul a și jucat și a marcat într-un meci amical împotriva formației Primavera.

Louis Munteanu, dorit în Turcia, Belgia și Italia

Louis Munteanu are în continuare o situație incertă. CFR Cluj, prin vocea patronului Ioan Varga, a anunțat că vrea să îl transfere pe atacantul Fiorentinei, în timp ce FCSB și Rapid și-au manifestat și ele interesul în perioada recentă.

Acum, italienii de la Firenze Viola susțin că nu mai puțin de 10 cluburi și l-ar dori pe Louis Munteanu în această vară. Pe lângă cele trei din România, atacantul din Vaslui ar fi pe lista unor echipe din Turcia, Belgia și Italia, iar Fiorentina speră să obțină "câteva milioane" în schimbul vârfului care a impresionat în Liga 1.

Rămâne de văzut ce decizie va lua Fiorentina în cazul atacantului pentru care a plătit 1,7 milioane de euro în 2020. Munteanu a intrat în ultimul an de contract cu gruparea din Serie A și este practic ultima șansă de a obține o sumă importantă în schimbul său.

Louis Munteanu a fost cumpărat de Fiorentina în septembrie 2020, de la FC Viitorul, pentru 1,7 milioane de euro. A petrecut doi ani la formația de tineret a italienilor, unde a marcat 13 goluri în 40 de apariții, însă nu a debutat la prima echipă. Ulterior, Gică Hagi l-a împrumutat două sezoane la rând.

VIDEO Louis Munteanu, gol în primul meci după revenirea la Fiorentina

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!