Cristi Chivu, bătaie cu Ibrahimovic la antrenament, apoi numit căpitan la Ajax! Cum s-au împăcat cei doi mari jucători

Cristi Chivu, bătaie cu Ibrahimovic la antrenament, apoi numit căpitan la Ajax! Cum s-au împăcat cei doi mari jucători Stranieri

Cristi Chivu a povestit la Sports Business Academy și despre modul în care a ajuns căpitanul lui Ajax în 2001, la numai 21 de ani.

Cristi Chivu a povestit cum s-a bătut cu Zlatan Ibrahimovic și când a avut loc împăcarea

Șefii „lăncierilor” demiseseră antrenorul, era un pic de degringoladă, jucătorii s-au pregătit câteva zile fără antrenor. „Clubul căuta soluții pentru un nou principal. În acele două-trei zile, am avut niște conflicte cu anumiți jucători, printre care și Ibrahimovici, ne-am și luat la bătaie pe teren la un antrenament!”, își amintește Chivu. Totul s-a întâmplat după o intrare dură a lui Ibra la Cristi. Românul a reacționat. 

Cei doi jucători au fost chemați în biroul lui Leo Beenhakker, care era în acea perioadă directorul tehnic al grupării din Amsterdam, dar suedezul nu a vrut să se împace cu Cristi: „El a zis că nu mai vorbește cu mine în viața lui, că nu dă mâna cu mine. Au fost vreo 8 ore în care n-am vorbit, după care ne-am sunat seara și am ieșit la masă. Eram prieteni foarte buni, eram tot timpul împreună”. 

Cristi Chivu: "Ibrahimovic a insistat foarte mult ca eu să vin la Inter"

Cei doi buni prieteni s-au întâlnit apoi în carieră și la Inter Milano. „Ibrahimovic a insistat foarte mult ca eu să vin la Inter. El împreună cu Mancini au avut o mare putere de convingere în alegerea pe care eu am făcut-o atunci”, a istorisit fostul lider al naționalei României.

  • Cristi Chivu a jucat 142 de meciuri pentru Ajax între 1999 și 2003, înscriind 13 goluri și oferind 8 pase decisive.  

Cristi Chivu, fostul căpitan al lui Ajax și al naționalei României

  • Cristi Chivu

Revenind la povestea cu banderola, Chivu a continuat: „L-au pus pe Koeman antrenor, a venit în vestiar și, fără să vorbească înainte cu mine, a anunțat lotul că începând de atunci eu voi fi căpitan. Am aflat ulterior că avusese o discuție cu cei mai în vârstă. Erau Fred Grim, Aron Winter, Richard Witschge, nimeni nu s-a împotrivit, și atunci i-a fost foarte ușor să aleagă. Eu n-am zis nu, pentru că era ceva care mă responsabiliza foarte mult și care mi-a dat mult mai multă încredere în mine și în tot ceea ce a urmat apoi în cariera mea”. 

Cristi Chivu: "Pe vremea mea trebuia să fii cât mai modest"

Apropo de vestiarele în care a intrat, Chivu a fost întrebat și despre vestiarul echipei naționale, o națională grea pe atunci, cu mulți jucători valoroși, în care a intrat prima oară la nici 19 ani.

„Sunt lucruri pe care trebuie să ți le câștigi. La vremea respectivă, a încerca să te impui și să fii un pic obraznic nu prea mergea. Acum, e un pic diferit. Trebuie să acceptăm că asta e realitatea, s-au schimbat generațiile. Pe vremea mea, trebuia să fii cât mai modest, să respecți, să fii săritor, să ajuți cât poți și să dai maxim în timpul antrenamentelor.

Eu m-am impus atunci, la Campionatul European din 2000. Probabil că ei văzuseră în mine ceva în care credeau. Dar dezvoltarea mea ca fotbalist și încrederea pe care mi-am câștigat-o în fața lor s-a petrecut la acel Euro, când am jucat trei meciuri în grupe plus jocul din sferturile de finală, pe care l-am pierdut cu Italia”. 

  • La naționala României, Cristi Chivu a avut 75 de selcții, cu trei goluri marcate.
  • Adelina Si Cristi Chivu Au Facut Senzatie La Gala De Caritate Organizata De Eto O Super Poze 2
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!