Cum a ratat Olimpiu Moruțan transferul la o echipă care evoluează în UEFA Champions League
Olimpiu Moruțan (24 de ani) s-a despărțit de Galatasaray și a semnat cu o altă echipă din Turcia, Ankaragucu, sub formă de împrumut.
Dorit de mai multe formații, Olimpiu Moruțan a rămas în campionatul turc, deși a existat o discuție pentru o mutare în Portugalia.
Giovanni Becali a dezvăluit că regretă faptul că nu a reușit transferul internaționalului român la Sporting Braga, echipă care evoluează în grupele UEFA Champions League.
"Moruțan era cerut de multe echipe. În speță, Palermo, Bari, echipe care se bat la promovare, chiar Pisa unde a fost. Dar cea mai frumoasă ofertă a făcut-o Braga, echipă care se pregătea atunci să joace preliminarii pentru a intra în Champions League. Este în Champions League.
A făcut o ofertă frumoasă de 4,5 milioane, plus 500.000 pentru împrumut și un salariu frumos pentru jucător. Eventual dacă se făcea opțiunea, care era obligatorie condiționată de meciurile jucate.
Galatasaray nu s-a opus, dar s-a întârziat, Braga nu mai avea timp. M-au chemat, dar Galatasaray aștepta ceva de prin Arabia, că-l vor vinde acolo cu 7, cu 10 milioane. Din cauza asta s-a întârziat și a picat. Ar fost cel mai reușit transfer din ultimii 2 ani", a declarat impresarul, potrivit Fanatik.
FCSB rămâne cu ochii în soare după transferul lui Olimpiu Moruțan
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, de pe urma transferului lui Olimpiu Moruțan, Galatasaray ar fi încasat trei milioane de euro, caz în care FCSB nu ar încasa niciun ban.
În 2021, FCSB l-a cedat pe Olimpiu Moruțan în Turcia pentru patru milioane de euro și a păstrat 20% din profitul unui eventual transfer.
Totuși, turcii de la Star scriu că suma plătită de Ankaragucu pentru Moruțan poate ajunge la cinci milioane de euro, caz în care FCSB ar încasa 200.000 de euro.
De-a lungul timpului, la Ankaragucu au mai evoluat Stelian Carabaș, Giani Kiriță, Radu Niculescu, Vasile Oană și Valeriu Răchită.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News