FOTO ȘI VIDEO Cum i-a stricat George Pușcaș reușita lui Radu Drăgușin: ”A savurat cel mai important gol al carierei, dar VAR i l-a luat”
Genoa, echipa celor doi români, nu a obținut decât un 1-1 acasă cu Como și se află pe locul 3 în clasamentul din Serie B.
Cu Radu Drăgușin integralist în centrul defensivei și cu George Pușcaș introdus în minutul 62, Genoa nu a reușit duminică decât un 1-1 pe teren propriu cu Como, în etapa cu numărul 13 din Serie B.
Golgheterul Massimo Coda a deschis scorul din penalty (17), oaspeții au egalat prin Alberto Cerri (67), iar una dintre fazele importante ale meciului de pe ”Luigi Ferraris” i-a avut în prim-plan pe cei doi români, ambii convocați la echipa națională pentru meciurile amicale din luna noiembrie.
”Pușcaș a fost în locul nepotrivit la golul anulat al lui Drăgușin”
”Drăgușin a savurat cel mai important gol al carierei, dar VAR i l-a luat. Pușcaș a fost în locul nepotrivit la golul anulat al lui Drăgușin”, a scris site-ul Tuttomercatoweb, completat de Pianeta Genoa 1893: ”Drăgușin are limite, dar astăzi (n.r. - duminică) a arătat multă pasiune și a jucat cu inima. VAR-ul i-a anulat un gol pentru un ofsaid milimetric al lui Pușcaș”.
Ce note au primit cei doi români de la Genoa
Dacă Drăgușin a avut o evoluție apreciată în meciul cu Como (6,5 de la Tuttomercatoweb, 6 de la Pianeta Genoa 1893 și de la Genova Today), Pușcaș a fost taxat pentru lipsa vreunei contribuții ofensive în jumătatea de oră jucată, primind note de 5,5 și 5 de la sursele citate.
După 13 etape disputate din Serie B, Genoa se află pe locul 3, cu 23 de puncte, sub Frosinone (30 de puncte) și Reggina (25 de puncte).
Foto: Genoa CFC
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News