Curtat de Napoli, viitorul lui Radu Drăgușin a fost decis

radu dragusin Napoli Stranieri Radu Drăgușin / Foto - Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 04 Iunie 2024, 17:56
Data actualizarii: Marti 04 Iunie 2024, 18:09

Radu Drăgușin este jucătorul lui Tottenham Hotspur din această iarnă.

Românul a fost achiziționat de gruparea londoneză pentru 25 de milioane de euro, cinci în bonusuri + cedarea fundașului dreapta Djed Spence la Genoa, care ar urma să fie transferat definitiv de italieni.

Curtat de Napoli, viitorul lui Radu Drăgușin a fost decis

În ultimul timp, au tot apăruri zvonuri în presa internațională conform cărora Napoli l-ar dori pe Radu Drăgușin în angrenajul formației dirijate de Francesco Calzona.

Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, care a contribuit la transferul stoperului în Premier League, a dezvăluit că nu au existat discuții cu italienii și că fotbalistul nu va pleca de la Spurs prea curând.

”Nu este nimic, nu s-a discutat cu nimeni. Nu se mișca, nu pleacă, mai are contract șase ani”, a spus Florin Manea la televiziunea DigiSport.

Cotat la 25 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Radu Drăgușin a bifat nouă apariții pentru Tottenham Hotspur în eșalonul de elită al Angliei și a înregistrat 424 de minute petrecute în echipamentul londonezilor.

Românul a mai jucat pentru juniorii lui Juventus, Sampdoria și Salernitana. A bifat și câteva prezențe pentru prima echipă a ”Bătrânei Doamne”.

Ce a spus Ionel Ganea la emisiunea Emoții Europene despre Radu Drăgușin

Într-o intervenție în emisiunea Emoții Europene, Ionel Ganea a mărturisit că va fi prezent pe stadion la primul meci al României de la EURO 2024 și a comentat situația lui Radu Drăgușin, care nu s-a impus încă în Premier League la Tottenham.

”Părerea mea este că a ales greșit echipa (n.r. - Tottenham), Bayern Munchen era mult mai potrivită pentru el, mai ales că ei sunt foarte corecți ca oameni.

Cea mai puternică echipă din grupă atunci a fost Portugalia, pe nemți îi puteam bate, dar atunci parcă am avut prea mulți antrenori, și pe margine, și în teren, erau pe prietenii la națională.

Nici nu știu cum de m-a băgat să joc în meciul cu Anglia, mă așteptam să joc mai mult, pentru că meritam!”, a comentat acid Ionel Ganea.

VIDEO | Emoții Europene (4 iunie 2024)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!