Daniel Boloca, elogiat în presa din Italia: „Pase, recuperări, șuturi și un gol”

Daniel Boloca, elogiat în presa din Italia: „Pase, recuperări, șuturi și un gol” Stranieri

Daniel Boloca s-a recuperat rapid după accidentarea serioasă suferită în decembrie când și-a pierdut un dinte și a revenit pe teren în meciul cu Atalanta, scor 3-1, marcând unicul gol al oaspeților.

Revenirea în tricoul lui Sassuolo a fost posibilă și datorită unei măști speciale pe care fotbalistul a purtat-o în timpul meciului cu Atalanta.

Boloca își va face, cel mai probabil, din nou apariția pe teren sâmbătă seară, când Sassuolo va primi vizita Fiorentinei, iar în așteptarea acestei partide jurnaliștii italieni au făcut o trecere în revistă a reușitelor lui Boloca în meciul cu Atalanta din Cupa Italiei.

„În 20 de minute (un sfert de oră plus prelungirile) a tras două șuturi pe poartă, reușind să marcheze, a jucat 16 mingi cu o precizie de 100% la pasă și a făcut 4 recuperări (doar Volpato a fost mai bun decât el, care a jucat 96 de minute). Șase din cele 12 pase ale sale au fost înainte”, au spus cei de la ilRestodelCarlino.

Boloca, lăudat de italieni

„Dacă vrei să cauți o lumină în întunericul Bergamo, o poți găsi cu ușurință în întoarcerea lui Daniel Boloca, care este din nou la dispoziția lui Alessio Dionisi la puțin peste 10 zile după ce a suferit o fractură de maxilară”, au mai punctat italienii.

Mijlocașul central, introdus în a doua repriză cu Atalanta, a primit cea mai mare notă de la Sassuolo, 6.5, atât de la Gazzetta dello Sport, cât și de la Corriere dello Sport, principalele cotidiene sportive din Italia.

  • 10 milioane de euro este cota de piață a lui Daniel Boloca, potrivit site-urilor de specialitate. 

Sosit la Sassuolo în vara anului trecut, mijlocașul româno-italian a strâns 17 meciuri, reușind să marcheze două goluri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!