FOTO ȘI VIDEO Daniel Boloca este campion cu Frosinone! După promovarea în Serie A a venit și titlul
Românul convocat de selecționerul Roberto Mancini la naționala Italiei a înscris în derby-ul de sâmbătă cu Genoa, câștigat de Frosinone cu 3-2.
Promovate deja în Serie A, Frosinone și Genoa s-au întâlnit sâmbătă în etapa a 37-a din Serie B, iar gazdele, cu Daniel Boloca printre marcatori, s-au impus cu 3-2 și au devenit astfel oficial campionii din Serie B.
Românul cu 6 minute în tricoul naționalei lui Edward Iordănescu și convocat apoi de selecționerul Roberto Mancini la reprezentativa Italiei a marcat în minutul 45+1 și a avut din nou o prestație foarte bună.
Daniel Boloca sau ”performanța extraordinară obișnuită”
"Personalitatea marcantă a mijlocului gazdelor. A marcat cu o diagonală chirurgicală, care nu i-a lăsat nicio șansă lui Martinez", a scris Tuttomercatoweb despre Boloca, pe care l-au notat cu 7.
Aceeași notă a primit-o și de la publicațiile locale Calcio Frosinone și Frosinone Today: ”a bifat încă o prestație excelentă în actualul sezon” și, respectiv, ”performanța extraordinară obișnuită”.
Foto: Frosinone Today / Claudio Pasquazi
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News