NEWS ALERT Daniel Boloca la naționala Italiei! ”Selecționerul Luciano Spalletti să se gândească serios, are calități care ar fi de folos”
Mijlocașul central cu 6 minute la naționala României a fost deja convocat pentru un stagiu de pregătire la Squadra Azzurra.
Prestațiile excelente ale lui Daniel Boloca la Sassuolo, inclusiv în ultimele etape, în 4-2 cu Juventus Torino și 2-1 cu Inter Milano, au readus discuția convocării la naționala Italiei a mijlocașului, care a bifat anul trecut 6 minute în 4 meciuri în tricoul României.
Boloca a fost deja convocat în decembrie pentru un stagiu de pregătire la Coverciano în Squadra Azzurra, antrenată atunci de Roberto Mancini, iar acum și actualul selecționer Luciano Spalletti l-ar putea avea în vedere fără probleme.
Daniel Boloca, jucătorul ideal pentru ”un antrenor care iubește fotbalul frumos”
O spune fostul antrenor al românului de la Fossano, Fabrizio Vassi, într-un interviu pentru Tuttomercatoweb:
”Dacă ar putea selecționerul Italiei, Spalletti, să se gândească serios la Boloca pentru naționala noastră? Absolut!
O să vă spun mai multe: în '96 am făcut cursul de antrenorat cu Spalletti. Pe atunci m-a întrebat despre atacantul Fabio Artico de la Pro Vercelli. I-am vorbit bine despre el și în cele din urmă a decis să-l ia de la Empoli.
Boloca are caracteristici pe care un antrenor care iubește fotbalul frumos și care joacă fotbal într-un anumit fel, cum este Spalletti, le-ar putea folosi.
Să mă sune și pe mine să mă întrebe de Daniel? Nu-și va mai aminti de mine acum, au trecut mulți ani și antrenez la amatori (râde)”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News