Dat afară de Becali în vară, „tremură” acum și la noul club. Ar putea pleca după doar cinci meciuri

Dat afară de Becali în vară, „tremură” acum și la noul club. Ar putea pleca după doar cinci meciuri Stranieri

Unul dintre jucătorii dați afară de Gigi Becali în această vară, ar putea reveni în România după nici trei luni de la semnarea contractului cu actuala echipă.

Andrei Miron a fost demis de Gigi Becali de la FCSB, în această vară, și a semnat cu Hapoel Haifa, club ce activează în prima ligă din Israel. Se pare însă că fundașul central nu a reușit să se adapteze, iar clubul este gata să renunțe la jucătorul român.

Hapoel Haifa l-a transferat pe Mohammed Kamara, un mijlocaș lateral din Liberia, iar după această mutare, potrivit gsp.ro, Miron a fost exclus din lot. Asta după ce cu ultimul transfer numărul străinilor din lotul lui Hapoel ajunsese la 7, iar în campionatul din Israel sunt permiși doar 6.

Miron mai are doi ani de contract cu Hapoel

Miron mai are contract cu Hapoel până în 2024, însă oficialii clubului încearcă să-l convingă pe jucător să semneze rezilierea încă de acum și potrivit sursei citate mai sus sunt șanse mari ca acest lucru să se și întâmple.

Hapoel Haifa ocupă locul șapte în campionatul din Israel, cu șase puncte după cinci etape.

În vârstă de 28 de ani, Andrei Miron a evoluat în cariera sa de până acum la patru echipe, Oţelul Galaţi, FC Botoşani, FCSB și Hapoel Haifa.

Hapoel Haifa, fosta formaţie a fundaşului Gabriel Tamaş, a încheiat sezonul 2021-2022 pe locul 5 în play-out-ul primei divizii din Israel.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!