Decizia luată de AC Milan după ce l-a văzut pe Tătărușanu: "Oferta a fost făcută!"

Decizia luată de AC Milan după ce l-a văzut pe Tătărușanu: Oferta a fost făcută! Stranieri

Ciprian Tătărușanu (37 de ani) a apărat poarta lui AC Milan din luna octombrie, după ce titularul Mike Maignan s-a accidentat, iar odată cu revenirea francezului va redeveni a doua opțiune pentru postul de portar.

La conferința de presă premergătore meciului AC Milan - Atalanta, care se joacă azi, de la 21:45, antrenorul Stefano Pioli a anunțat că Mike Maignan va reveni în poarta rossonerilor după accidentare, astfel că sunt șanse mici ca Tătărușanu să mai apere în acest sezon dacă francezul va fi apt.

AC Milan, ofertă pentru Guillermo Ochoa: "Tătărușanu nu s-a dovedit a fi o variantă de încredere"

În această perioadă, AC Milan s-ar fi orientat către alți portari pentru sezonul următor, iar clubul de pe San Siro ar fi interesată și de Guillermo Ochoa (37 de ani), care s-a transferat în această iarnă în Serie A, la Salernitana.

"Ochoa a impresionat la Salernitana și le-a atras atenția giganților AC Milan și Inter Milano. Rossonerii nu au găsit încă un înlocuitor pentru Mike Maignan, iar Ciprian Tătărușanu nu s-a dovedit a fi o variantă de încredere pentru că îi lipsește experiența. AC Milan vrea să-l transfere pe Ochoa pentru sezonul următor", scrie As.

Mai mult, jurnaliștii de la TuttoSalernitana susțin că AC Milan ar fi accelerat în acest sens: "Milan i-a făcut deja o ofertă lui Ochoa: un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă unul și un salariu mai mare decât cel încasat la Salernitana".

Ciprian Tătărușanu își încheie contractul cu AC Milan la sfârșitul acestui sezon și, așa cum presa din Italia a mai scris, sunt șanse mari ca portarul român să părăsească San Siro în vară.

Ochoa, care va împlini în vară 38 de ani, a impresionat la mai multe ediții de Cupă Mondială alături de naționala Mexicului. De-a lungul carierei, goalkeeper-ul a evoluat pentru Club America, Ajaccio, Malaga, Granada, Standard Liege și Salernitana.

La Salernitana, club la care a ajuns în această iarnă, Ochoa a fost titular în primele șase meciuri, iar ulterior a fost trecut pe banca de rezerve, după ce titularul și căpitanul Luigi Sepe s-a refăcut în urma unei accidentări.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!