Decizia luată de Maccabi Tel Aviv, la o lună după transferul lui Rareș Ilie
Rareș Ilie (19 ani) a fost împrumutat la începutul lunii februarie de Maccabi Tel Aviv, de la formația franceză Nice, până la finalul sezonului.
Sosit în Israel pe 1 februarie, Rareș Ilie a jucat până acum în doar două meciuri, în total aproximativ 54 de minute. A intrat în repriza secundă la meciurile cu Maccabi Netanya (2-1) și Hapoel Beer Sheva (1-0), la duelul cu Bnei Sakhnin (1-1) nu a fost în lot, iar în ultima rundă, contra celor de la Ness Ziona (2-0), a fost rezervă neutilizată.
Presa din Israel: Rareș Ilie a venit într-o formă slabă și nu pare că a făcut vreun progres în aproape o lună"
La partida cu Maccabi Petach Tikva, care se joacă miercuri seară, în sferturile de finală ale Cupei Israelului, Maccabi Tel Aviv ar fi decis că este șansa ideală pentru a-l titulariza în premieră pe Rareș Ilie. În tur, echipa românului a câștigat clar, 4-0, astfel că pentru antrenorul Aitor Karanka este momentul perfect pentru a vedea și alți jucători la lucru, scrie publicația israeliană Sport5.
Minutele puține prinse de Rareș Ilie vin ca urmare a "formei slabe" a românului de la sosirea din Franța, mai scriu israelienii: "Deși e în Israel de aproape o lună, nu pare că a făcut vreun progres", notează sursa citată.
"Ilie a fost împrumutat fără opțiune de cumpărare, așa că va pleca la finalul sezonului, un risc pe care Maccabi Tel Aviv l-a acceptat. Totuși, clubul vrea să îl folosească, considerând că, în cazul în care nu își va intra în ritm înainte de play-off, îi va fi greu apoi să joace în meciurile decisive", au mai scris israelienii.
După meciul din Cupa Israelului, Maccabi Tel Aviv va mai juca două partide în sezonul regulat, cu Hapoel Ierusalim (4 martie) și Hapoel Haifa (11 martie). Ulterior, echipa lui Rareș Ilie va evolua în play-off.
Cu două etape rămase din sezonul regulat, Maccabi Tel Aviv ocupă locul 3 în campionatul Israelului, cu 51 de puncte, la cinci lungimi în spatele liderului Maccabi Haifa și la una sub Hapoel Beer Sheva, echipă la care joacă Adrian Păun.
- 8 meciuri a strâns Rareș Ilie la Nice în prima jumătate a acestui sezon. În total, 366 de minute.
- 5 milioane de euro a plătit Nice pentru a-l transfera pe Rareș Ilie de la Rapid, în iulie 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News