"Decizii radicale!" Galatasaray a hotărât ce se întâmplă cu Moruțan și Cicâldău
Olimpiu Moruțan (25 de ani) și Alexandru Cicâldău (26 de ani) au fost împrumutați de Galatasaray la Ankaragucu, respectiv Konyaspor, în sezonul recent încheiat din Turcia.
Moruțan, accidentat grav în luna aprilie, a retrogradat cu Ankaragucu, în timp ce Cicâldău s-a salvat dramatic cu Konyaspor, în ultima etapă. Ambii au contract cu Galatasaray până în 2026 cu Galatasaray și ar trebui să revină la campioana Turciei în această vară, însă formația "Cim-Bom" are alte planuri.
Turcii anunță că Galatasaray nu îi mai vrea pe Moruțan și Cicâldău
În ediția de miercuri, publicația turcă Milliyet scrie că antrenorul Okan Buruk a stabilit deja pe ce jucători se va baza în sezonul următor, iar cei doi români nu se numără pe lista sa.
"Okan Buruk va lua decizii radicale, în special în privința fotbaliștilor străini", scrie Milliyet. Turcii anunță că Galatasaray va renunța la jucători precum Tanguy Ndombele, Carlos Vinicius, Serge Aurier, Sergio Oliveira, Tete sau Wilfried Zaha.
De asemenea, publicația turcă susține că Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan nu vor rămâne la Galatasaray: "Cicâldău, Dubois, Moruțan și Ross, care s-au întors din împrumuturi, nu sunt luați în calcul pentru sezonul următor".
Alexandru Cicâldău a jucat în 32 de meciuri ale lui Konyaspor din sezonul proaspăt încheiat, a marcat un gol și a oferit două pase decisive. Mijlocașul, care este dorit la Universitatea Craiova, face parte din lotul preliminar al României pentru EURO 2024.
Olimpiu Moruțan a strâns 37 de meciuri, cinci goluri și patru pase decisive. În luna aprilie, mijlocașul ofensiv a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile, accidentare care îl scoate din calcule pentru turneul final din Germania.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News