Titularizat alături de Valentin Mihăilă în atacul Parmei, Dennis Man a rezistat 69 de minute pe teren. La un contraatac al "Cruciaților", internaționalul român a declanșat un sprint pentru a ajunge la minge înaintea lui Strahinja Pavlovic, însă balonul a ieșit în aut și Dennis imediat a cerut schimbare.
Dennis Man s-a accidentat în meciul AC Milan - Parma
Man s-a așezat imediat pe gazon, chiar în dreptul băncii Parmei și a transmis că nu mai poate continua, cel mai probabil din cauza unei probleme musculare. Fabio Pecchia a efectuat trei schimbări, în locul lui Dennis fiind trimis Pontus Almqvist.
Man a avut o prestație ștearsă pe San Siro. A trimis un singur șut pe poartă și a pierdut 5 dintre cele 6 dueluri în care a fost implicat.
Schimbarea lui Man s-a produs la scorul de 1-1. Matteo Cancellieri a deschis scorul în minutul 24, iar Christian Pulisic a restabilit egalitatea un sfert de oră mai târziu, din penalty.
Într-o perioadă în care se discută intens despre posibilitatea ca Man să fie transferat în această iarnă de Fiorentina, Dennis este departe de forma arătată în prima parte a sezonului. A acuzat inclusiv probleme la spate în startul anului și nu a mai marcat de pe 1 decembrie, de la un meci cu Lazio (3-1).