Dennis Man, o nouă performanță remarcabilă în Serie A! Anunțul făcut la finalul etapei

Dennis Man, o nouă performanță remarcabilă în Serie A! Anunțul făcut la finalul etapei Stranieri

Dennis Man (26 de ani) are un început excelent de sezon la Parma, în Serie A.

Dennis Man (26 de ani) are un început excelent de sezon la Parma, în Serie A.

După ce a fost desemnat jucătorul lunii august din Serie A de către Asociația Fotbaliștilor din Italia, Dennis Man a fost inclus de Sofascore în echipa etapei a cincea din campionatul italian.

În ultima rundă, Parma a remizat pe terenul lui Lecce, scor 2-2, după două goluri marcate de oaspeți în prelungiri, prin Almqvist (90+3') și Hainaut (90+5').

Man a fost integralist și, în ciuda faptului că nu a marcat sau a oferit vreun assist, a obținut nota 8, suficientă pentru a fi inclus în echipa etapei din Serie A.

Cum arată echipa etapei a cincea din Serie A:
Falcone (Lecce) - Gila (Lazio), Svoboda (Venezia), Bremer (Juventus) - Strefezza (Como), Bernabe (Parma), Reinjders (Milan), Dimarco (Inter) - Man (Parma), Urbanski (Bologna) - Gudmundsson (Fiorentina)

Presa din Italia: "Lui Man îi lipsește puțină precizie în fața porții"

Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari, însă cei doi internaționali români nu au mai avut realizări notabile.

Man a primit nota 6 din partea celor de la Parma Live. Italienii i-au reproșat fotbalistul lipsa preciziei în fața porții: ”A fost printre cei mai periculoși jucători ai Parmei, atât în prima repriză, cât și în cea de-a doua repriză. Totuși, îi lipsește puțină precizie în fața porții, dar trebuie să spunem că acest lucru i se datorează și lui Falcone și apărării adverse”.

În ceea ce-l privește pe Mihăilă, acesta a fost notat cu 5,5 de către jurnaliștii italieni: ”A alergat mult, dar nu a avut luciditate pe faza ofensivă. Per total, mult fum fără foc, mai ales în ultimii 20 de metri”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!