Dinamo Kiev se razbuna in campionat: 1-0 cu Sahtior! Il Luce:"E greu sa mai motivez jucatorii!"
Castigatoarea Cupei UEFA, Sahtior Donetk, antrenata de Mircea Lucescu a pierdut in campionat in fata rivalei Dinamo Kiev.
"A fost un an extraordinar pentru fotbalul ucrainian. Vreau sa felicit echipa Dinamo pentru titlu, pe care l-a meritat si l-a dorit mai mult decat noi anul acesta. Am facut lucruri bune pe plan international impreuna. Noi am adus in aceasta rivalitate si o a treia echipa, Metalist, care a facut puncte importante pe plan international. Ucraina este pregatita pentru turneul final din 2012, deoarece fara rezultate nu ar fi posibila niciun fel de organizare", a spus Mircea Lucescu in conferinta de presa sustinuta dupa meciul cu Dinamo Kiev.
Lucescu a precizat ca a fost greu sa-si motiveze elevii pentru partida din campionat cu Dinamo Kiev, dupa victoria din finala Cupei UEFA. "E greu sa ceri unor jucatori o motivatie superioara intr-o astfel de partida. Noi eram inca cu gandul la Istanbul si cu ceva ganduri la finala Cupei Ucrainei cu Vorskla Poltava. As fi preferat sa fie un gol marcat datorita celor doua inaintari si nu din cauza unei greseli facute de Rat si Cigrinski, care arata inca o data lipsa de concentrare", a mai spus el.
Antrenorul roman isi doreste ca in sezonul viitor din Ucraina sa vada mai multi spectatori in tribune. "Speram ca anul viitor sa fim la fel de prezenti in cupele europene si prin aceasta demonstratie a fortei noastre sa incercam sa umplem si tribunele, pentru ca aceasta este cea mai mare deziluzie a fotbalului ucrainian, lipsa spectatorilor", a explicat Lucescu.
Mircea Lucescu a laudat performantele obtinute de antrenorul care va pleca de la Dinamo Kiev, Iuri Semin, si i-a urat bun venit tehnicianului Valeri Gazzaev. "Ucraina pierde un mare antrenor prin plecarea lui Semin. Ii urez bun venit lui Gazzaev si sa speram ca aceasta rivalitate va crea in continuare puncte pentru Ucraina si va ajuta si echipa nationala", a concluzionat Lucescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News