Mai multe cluburi importante din Europa, inclusiv Barcelona, Villarreal, Tottenham, Roma și Bayer Leverkusen, sunt interesate de fundașul dreapta român. Totuși, Estadiodeportivo scrie că Villarreal pare să aibă un avantaj semnificativ în această cursă, datorită unei clauze contractuale favorabile.

Rayo Vallecano nu vrea să renunțe ușor la unul dintre cei mai buni jucători ai săi și solicită achitarea clauzei de reziliere, fixată la aproximativ 25 de milioane de euro.

Însă Villarreal, care încă deține 50% din drepturile asupra lui Rațiu, ar putea să-l readucă în echipă pentru doar 12,5 milioane de euro. Cele două părți "sunt pe punctul de a semna", după cum titrează sursa citată mai sus.

La 26 de ani, Andrei Rațiu s-a impus ca un titular incontestabil în echipa lui Inigo Perez, bifând 27 de apariții în actuala stagiune, reușind două goluri și trei pase decisive.

Andrei Rațiu are o cotă de piață de 12 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Andrei Rațiu, nominalizat la golul lunii martie

Cei de la La Liga au anunțat cele trei goluri care se bat pentru titlul de cea mai frumoasă reușită a lunii, iar numele lui Andrei Rațiu se află pe lista scurtă, după reușita din Rayo Vallecano - FC Sevilla 1-1, alături de golurile lui Sadiq Umar din duelul Osasuna – Valencia 3-3 și cel al lui Diego Garcia din meciul Leganes – Getafe 1-0.