După Denis Drăguș, încă un român se transferă în Serie B! ”Există deja un acord de principiu”
Alin Toșca este legitimat în prezent în Turcia, la Gaziantep, dar se află la un pas de revenirea în Italia.
Presa din Italia anunță că transferul lui Alin Toșca (30 de ani) de la Gaziantep FK la Benevento, locul 15 din Serie B, este iminent.
”La Benevento urmează să sosească și un fundaș central, cel mai probabil Alin Toșca de la Gaziantep, cu care există deja un acord de principiu”, a scris în ediția luni cotidianul Il Mattino, care ”acoperă” jumătatea sudică a Italiei.
Alin Toșca are contract cu Gaziantep până în vara lui 2024
La Gaziantep din 2019, Toșca mai are contract cu formația turcă până la finalul sezonului viitor, adică până în vara anului 2024.
Fundașul român a mai jucat la Benevento în 2018, sub formă de împrumut de la Betis Sevilla. El și-a anunțat anul trecut retragea de la echipa națională, acolo unde a strâns 30 de selecții și a marcat un gol.
Tot astăzi, italienii au anunțat că un alt român va ajunge în Serie B, atacantul Denis Drăguș urmând să semneze cu Genoa, echipa lui Radu Drăgușin și George Pușcaș.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News