După victoria mare contra lui Lazio din runda trecută (3-1), Parma nu a făcut față și pe Stadio Giuseppe Meazza. Inter a condus cu 3-0 după golurile lui Dimarco (40'), Barella (53') și Thuram (66'), iar "Cruciații" au redus din handicap după autogolul lui Darmian (81'), fază la care a contribuit și Dennis Man.
Dennis Man și Valentin Mihăilă nu au reușit să impresioneze contra lui Inter
"Parma a învins Milan, a încurcat-o pe Juve, dar Inter a fost prea mult și s-a văzut copleșită", a fost concluzia Gazzetta dello Sport după meciul care a deschis etapa a 15-a din Serie A.
"Man are meritul că l-a forțat pe Darmian să își trimită mingea în propria poartă, însă a fost păcălit de Dimarco la faza golului de 1-0 și aproape că nu s-a văzut pe acțiunile de atac", este caracterizarea italienilor pentru internaționalul român, notat cu 5,5.
Valentin Mihăilă a primit doar 5: "Alt jucător care nu a dat tot. A început în spatele lui Bonny, dar aproape că nu a atins deloc mingea. Apoi s-a mutat în stânga și la fel. Zero șuturi, zero centrări".
Nici starul lui Inter, Lautaro Martinez, nu a avut o seară reușită. Argentinianul a fost notat cu 5, fiind criticat pentru forma slabă și numeroasele ocazii ratate.
Cel mai bun jucător de pe teren a fost desemnat Henrikh Mkhitaryan (7,5). Armeanul a pasat decisiv la golurile lui Dimarco și Barella.
Parma se află pe locul 12 în Serie A, cu 15 puncte în 15 etape, iar în runda următoare va primi vizita celor de la Verona.