Nicolae Stanciu nu a mai evoluat în Europa din 2022, de când era legitimat la Slavia Praga. Cehii l-au vândut atunci, în martie, la Wuhan Three Towns pentru 4 milioane de euro.
E gata! Nicolae Stanciu s-a înțeles cu Genoa
Din informațiile Sport.ro, Nicolae Stanciu s-a înțeles cu Genoa. Mai sunt doar câteva detalii de pus la punct înainte să pună pixul pe foaie cu clubul patronat de Dan Șucu.
Cotat la 4 milioane de euro de site-urile de specialitate, Stanciu va fi al 12-lea cel mai bine cotat fotbalist de la Genoa, peste Ruslan Malinovskyi (3,5 milioane), ucraineanul care este și el mijlocaș ofensiv la bază, precum internaționalul român.
Stanciu va semna, cel mai probabil, un contract valabil pe doi ani.
Cum l-au numit cehii pe Stanciu, după ce s-a aflat că semnează cu Genoa
Jurnaliștii cehi i-au găsit o poreclă fotbalistului trecut atât pe la Sparta Praga, cât și pe la Slavia Praga: ”Aventurierul Nicolae Stanciu este aproape de o nouă echipă. De această dată, în Serie A”, au titrat cehii de la ruik.cz.
Cehii sunt de părere că Stanciu este ”dovada vie” că fotbaliștii care au mers în țările asiatice pentru bani pot reveni cu brio în fotbalul european, având în vedere că mijlocașul român este la a doua revenire pe ”bătrânul continent”.