Cumpărat în ianuarie de la Genoa, pentru 25 de milioane de euro, Drăgușin a jucat destul de puțin în a doua jumătate a sezonului trecut. În actuala stagiune, oportunitățile au fost mult mai dese pentru internaționalul român, având în vedere numărul mai mare de competiții în care e implicată Tottenham, dar și accidentările fundașilor centrali de la Spurs.
Juventus ar fi renunțat la transferul lui Radu Drăgușin
O echipă care ar fi insistat pentru transferul lui Radu Drăgușin ar fi fost Juventus, chiar formația la care a crescut stoperul. Totuși, torinezii și-au luat gândul de la o mutare în iarnă după ce au văzut că românul joacă acum meci de meci sub comanda lui Ange Postecoglou, susține Tuttomercatoweb.
"De la un transfer care părea iminent, la o schimbare decisivă de direcție. Radu Drăgușin era cel mai fierbinte nume pentru apărarea lui Juventus în această iarnă, cel puțin până în octombrie.
Ulterior, starea de urgență din lotul lui Tottenham l-a făcut pe român să aibă un rol central sub comanda lui Ange Postecoglou. De la momentele în care făcea parte doar dintr-un sistem de rotație, Drăgușin a ajuns acum să nu își mai piardă locul printre titulari.
Juventus, care miza puternic pe un împrumut al lui Drăgușin în iarnă pentru a-l înlocui pe accidentatul Bremer, riscă acum să fie obligată să caute alte variante, ceea ce deja face", au scris italienii.
Tottenham este în continuare fără titularii obișnuiți din defensivă, Cristian Romero și Micky van de Ven, astfel că Radu Drăgușin este anunțat titular și la partida cu Nottingham Forest, care se joacă de Boxing Day în Premier League.
Drăgușin, criticat în Anglia după 3-6 cu Liverpool
Radu Drăgușin (22 de ani) a „reușit“ să-și strice Crăciunul cu ultima sa prestație într-o partidă pentru Tottenham, înainte de Sărbători. Titular și integralist în „măcelul“ de acasă, cu liderul Liverpool, românul a primit cea mai mică notă din ambele formații (!) și, ulterior, a fost călcat în picioare de presa britanică, după cum sport.ro a arătat aici.
Și drama e că, deși meciul cu Liverpool s-a terminat de câteva zile zile, în continuare, se vorbește despre cât de slab a putut să joace internaționalul român. Ultimul său critic e Chris Sutton (51 de ani), fost atacant la echipe precum Chelsea, Celtic și Aston Villa. După ce și-a agățat ghetele în cui, Sutton a devenit analist în mass-media din Marea Britanie și acum a vorbit pentru BT Sport din această postură.
„Mă uitam la Gray și Drăgușin, cei doi stoperi cu Liverpool... Gray e un băiat tânăr, iar Drăgușin e un fundaș central agresiv, dar a fost oribil dacă ne uităm la deciziile pe care le-a luat în timpul meciului. Sincer, la ce am văzut, n-a fost nicio surpriză că Liverpool a făcut bucăți Tottenham. Și vă mai spun ceva: la ce formă traversează acum Liverpool, cred că putea să facă la fel și dacă Tottenham ar fi aliniat cea mai bună echipă, fără absențele care sunt acum acolo“, a spus Chris Sutton.