Elogii pentru Dennis Man din partea jurnaliștilor italieni: "Cel mai bun moment din cariera sa"
Dennis Man (25 de ani) traversează o formă foarte bună în acest sezon și este unul dintre jucătorii care au contribuit la ascensiunea Parmei în Serie B.
Mijlocașul a jucat în 8 meciuri la Parma din acest sezon. Internaționalul român a marcat deja patru goluri și a oferit un assist. Ultima reușită a venit în meciul din ultima etapă cu Como, câștigat cu 2-1.
"Aflat la al patrulea sezon la Parma, Dennis Man trece prin cea mai bună formă a carierei în Italia, cu un start convingător de campionat. Românul a contribuit până acum la patru reușite ale echipei, același ca în ultimele 15 apariții în Serie B, din sezonul trecut. Cifre care arată creșterea jucătorului, aflat la un pas de explozie, spre încântarea lui Fabio Pecchia care se bucură de o importantă armă în atac", au scris jurnaliștii de la ParmaLive.
Dennis Man impresionează în Italia: "Un jucător de mare calitate"
Alessandro Budel (42 de ani), fost mijlocaș la Parma, jucător cu peste 100 de meciuri în Serie A, este impresionat de evoluțiile lui Dennis Man și spune că internaționalul român reușește în această perioadă să răsplătească încrederea primită.
"Toată lumea îl așteaptă pe Man să reușească. E un jucător de mare calitate, capabil să facă diferența. Reușește în sfârșit să se descătușeze complet.
Toți au așteptări foarte mari de la el. În acest moment reușește să răsplătească încrederea primită. Anul acesta este o valoare adăugată pentru Parma", a spus Alessandro Budel, citat de Parma Live.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News