Elogii pentru Ionuț Radu în L'Equipe: "Salvatorul lui Auxerre! Când l-am văzut că oprește mingea, mi-am zis: 'Wow!'"

Elogii pentru Ionuț Radu în L Equipe: Salvatorul lui Auxerre! Când l-am văzut că oprește mingea, mi-am zis: Wow! Stranieri

Ionuț Radu (25 de ani) a fost inspirat în iarnă, când a ales împrumutul în Ligue 1, la Auxerre, cel puțin asta demonstrează perioada petrecută până acum în Franța.

Împrumutat de Auxerre de la Inter, fără opțiune de cumpărare, Radu s-a impus imediat în echipa de start a francezilor. După două prime meciuri mai complicate, cu cinci goluri încasate, portarul român a ajuns ulterior la o serie de cinci jocuri fără eșec, dintre care două fără gol primit.

Elogii pentru Ionuț Radu în L'Equipe

Auxerre a urcat în clasament, e pe 17, cu 22 de puncte, la egalitate cu ultima poziție care asigură salvarea de la retrogradare, iar un merit important îl are și Ionuț Radu, consideră francezii de la L'Equipe, care îl numesc pe internaționalul român "salvatorul lui Auxerre".

"Împrumutat de la Inter Milano, portarul român Ionuț Radu ajută la luminarea orizontului celor de la Auxerre, care au lansat operațiunea de salvare de la retrogradare și au cinci meciuri consecutive fără eșec.

Unii suporteri de la Auxerre s-ar fi putut speria în momentul în care au văzut un videoclip pe rețelele sociale. Pe 27 aprilie, Inter putea reveni pe primul loc în Serie A în cazul în care ar fi învins Bologna, însă Andrei Radau a comis o gafă incredibilă. A ratat complet o pasă, iar Nicola Sansone a împins mingea în plasă. Inter a pierdut, 1-2, iar Radu a încheiat în lacrimi meciul. Azi, portaraul zâmbește, iar fanii lui Auxerre sunt bucuroși că îl au", a scris L'Equipe despre Ionuț Radu.

Ionuț Radu, apreciat de antrenor și colegi

În ziarul francez a apărut ulterior o caracterizare a lui Ionuț Radu făcută de antrenorul său, Christophe Pelissier: "După primele antrenamente am simțit deja că poate conduce defensiva, de aceea nu am ezitat să îl titularizez. A venit cu experiență și este foarte bun în a citi jocul. Are calitate pe linia porții, în special în ceea ce privește reflexele".

Despre Radu a vorbit și coechipieriul Rayan Raveloson (26 de ani). Mijlocașul din Madagascar a evidențiat parada portarului din finalul meciului Lorient - Auxerre 0-1, disputat pe 26 februarie.

"Sincer, credeam că vom încasa gol, însă a reușit să împingă mingea. Când l-am văzut că oprește mingea, mi-am zis: 'Wow!'. Apreciez încrederea lui și liniștea pe care o oferă", a spus Raveloson, potrivit sursei citate.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!