Englezii s-au lămurit deja în privința lui Adrian Mazilu, imediat după plecarea de la Farul
Adrian Mazilu (18 ani) este jucătorul lui Brighton & Hove Albion de la 1 ianuarie, însă tânărul jucător format de Academia Hagi nu pare că va debuta curând la formația engleză.
Mazilu, unul dintre cele mai importante talente provenite din Academia Hagi în ultimii ani, a fost cumpărat de Brighton în vară, pentru 3 milioane de euro. Atacantul a fost lăsat sub formă de împrumut la Farul pentru încă șase luni, iar de la 1 ianuarie ar fi trebuit să se alăture lui Brighton.
"Adrian Mazilu nu e pregătit să fie trimis direct în Premier League"
Deși era așteptat să facă pasul la Brighton din startul acestui an, Mazilu va fi împrumutat la un alt club, potrivit mai multor informații apărute în Anglia sau România. Pentru moment, gruparea din Premier League nu a făcut un anunț oficial în privința tânărului jucător român.
Publicația britanică The Athletic explică: "Extrema Adrian Mazilu, în vârstă de 18 ani, a semnat cu Brighton, în vară, însă a fost împrumutat înapoi la Farul Constanța pentru prima parte a acestui sezon. Mazilu nu este pregătit să fie introdus direct în Premier League".
Tânărul format la Academia Hagi a jucat pe 20 decembrie ultimul meci pentru constănțeni, 0-0 împotriva celor de la Rapid, iar la unul dintre ultimele interviuri a transmis că "trebuie să fac pasul și să debutez în Premier League".
Adrian Mazilu: "Va fi o provocare la Brighton"
După ultimul meci jucat la Farul, 0-0 contra celor de la Rapid, Adrian Mazilu a vorbit despre Brighton.
"Aș vrea să îi mulțumesc lui Mister pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, a fost un antrenor exemplar. Cu siguranță, dacă nu ar fi fost dumnealui, nu aș fi fost în acest punct.
Va fi o provocare, va fi destul de diferit, un alt stil de fotbal, dar sper să mă adaptez repede și să acumulez minute. Mi-a dat sfaturi, dar nu le pot spune, sunt sfaturi foarte importante și voi ține cont de ele", a spus Mazilu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News