EXCLUSIV | George Puscas s-a intors in Romania: "A fost frumos sa joc din nou pentru Inter! Acum las timpul sa decida" Bomba verii: echipa care vrea sa-l imprumute

EXCLUSIV | George Puscas s-a intors in Romania: A fost frumos sa joc din nou pentru Inter! Acum las timpul sa decida Bomba verii: echipa care vrea sa-l imprumute Stranieri

George Puscas (23 de ani) s-a intors mai devreme din cantonamentul Interului. El a jucat in amicalul cu Juventus, disputat in China, si l-a invins pe Gigi Buffon de la 11 metri.

George Puscas a facut o scurta pregatire alaturi de Inter, in China, si a jucat si in amicalul contra lui Juventus, marcand la loviturile de departajare in poarta aparata de Gianluigi Buffon. Acum, atacantul de 23 de ani al nationalei Romaniei s-a intors in tara. El a parasit mai devreme echipa lui Antonio Conte, desi Inter mai are de disputat un amical in Macau, contra lui PSG.

Puscas a vorbit IN EXCLUSIVITATE pentru ProTV si www.sport.ro, spunand ca deocamdata nu stie nimic despre o despartire de Inter si ca asteapta la randul sau sa vada ce se va intampla. El a povestit cum a fost sa imbrace din nou tricoul formatiei milaneze.

"Doar ce am ajuns in tara, deocamdata sunt bine si vreau sa stau putin cu ai mei.

A fost o senzatie frumoasa sa il am pe Buffon in fata. De fapt, a fost o senzatie placuta sa fiu la Inter, sa joc in tricoul acestei echipe si apoi sa marchez. Ma bucur ca joc si ca incet-incet intru in forma pentru noul sezon.

Ma concentrez la fiecare meci la fel, nu a contat neaparat ca il am pe Buffon in fata. Nu tin presiunea, nu ma intereseaza ca joc impotriva unei echipe mai mari sau mai mici.

A fost frumos sa-l am si pe Ronaldo in fata. Va dati seama, il urmaresc de cand eram mic, intotdeauna am incercat sa fur cate ceva de la el. Am simtit o emotiei frumoasa, fiecare fotbalist si-ar dori sa joace impotriva lui. Nu am apucat sa vorbesc insa cu el.

Cu siguranta prezenta de la EURO mi-a dat experienta si incredere. Mergem cu mai multa incredere la echipele de club.

Deocamdata eu ma antrenez cu Inter, dar vom vedea ce se intampla, pentru ca nu stiu nimic. Las timpul sa decida daca voi pleca si unde voi pleca. Momentan ma gandesc sa ma antrenez cat mai bine",
a spus George Puscas pentru ProTV.

Bomba verii: Puscas, la CFR?

Revenit in tara, Puscas poate ramane in Liga 1. Sansele par destul de mici in acest moment, dar campioana CFR viseaza la serviciile atacantului. Potrivit surselor www.sport.ro, CFR Cluj incearca sa il convinga pe George Puscas sa imbrace tricoul formatiei din Gruia si sa vina macar sub forma de imprumut de la Inter.

O decizie in acest sens ar putea fi influentata de rezultatul meciului retur dintre Maccabi Tel Aviv si CFR Cluj. In tur, clujenii au castigat cu 1-0 si par sa aiba prima sansa la calificarea in turul 3 preliminar al UEFA Champions League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!