EXCLUSIV | Scaunul lui Sumudica se clatina dupa 2 infrangeri si 2 egaluri in ultimele meciuri! Arabii au inceput sa-i caute inlocuitor
Nu e totul lapte si miere pentru Marius Sumudica in Arabia.
Marius Sumudica traverseaza o perioada mai proasta la Al Shabab, iar arabii sunt recunoscuti pentru temperamentul lor si lipsa de rabdare atunci cand vine vorba de rezultate. Antrenorul roman risca demiterea daca nu redreseaza urgent echipa!
Pe locul 4 in campionatul saudit, Al Shabab a pierdut ieri cu 0-1 in fata lui Al Fateh, la capatul unui meci in care Budescu a ratat un penalty. In ultimele patru meciuri, Al Shabab are doua infrangeri si doua egaluri.
Scaunul lui Sumudica se clatina
Surse din fotbalul saudit au spus pentru www.sport.ro ca scaunul lui Sumudica la Al Shabab a inceput sa se clatine. Sefii clubului sunt nemultumiti de rezultate, in conditiile in care i-au adus lui Sumudica doua fotbalisti cunoscuti, pe marocanul Boussoufa si pe brazilianul Seba.
In acest moment, ei nu au inlocuitor pentru Sumudica, astfel ca romanul mai are o sansa de a-i convinge sa renunte la idee. Pentru asta, el trebuie neaparat sa castige meciul cu Al Wehda.
Al Shabab este la 2 puncte de locul 3, care duce in preliminariile Ligii Campionilor Asiei, si la 6 de locul al doilea, ocupat de Al Nasr. Liderul Al Hilal are 12 puncte peste Shabab.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News