Fostul jucător al Universității Craiova a semnat cu Parma în luna octombrie a anului 2020 și a ajuns la 99 de meciuri în tricoul "cruciaților".

Mâine, de la ora 16:00, Parma primește vizita echipei Verona, iar pentru Valentin Mihăilă acesta ar putea fi meciul cu numărul 100 dacă Fabio Pecchia va decide să-l trimită pe teren.

"Am mare încredere în el"

Înaintea confruntării cu Verona, antrenorul Parmei l-a lăudat pe jucătorul român și i-a transmis acestuia să continue să caute golul meci de meci.

"A avut un impact extraordinar în Serie A. O perioadă fără goluri nu este ușor de digerat pentru un jucător ofensiv, dar am mare încredere în el. Trebuie să continue să muncească și să învețe să gestioneze aceste momente, drumul spre gol este complicat, trebuie să insiste", a spus Fabio Pecchia, potrivit Tuttomercatoweb.

Cotat la 2,8 milioane de euro, Valentin Mihăilă și-a trecut în cont, în cele 99 de meciuri disputate în tricoul Parmei, 15 goluri și 11 pase decisive.

9,10 milioane de euro i-a plătit Parma Universității Craiova în 2020, pentru a-l transfera pe Valentin Mihăilă.