Spurs primește vizita pe ”ciocănarilor” pe ”Tottenham Hotspur Stadium” din Londra, într-un meci care contează pentru etapa cu numărul 8 din eșalonul de elită al Angliei, Premier League.
Fanii lui Spurs s-au dezlănțuit după ce Drăgușin a fost lăsat pe bancă
Ange Postecoglou, principalul londonezilor, l-a lăsat din nou pe Radu Drăgușin pe banca de rezerve. Tehnicianul a apelat la cuplul de fundași centrali format din Romero și Van de Ven.
Iar în spațiul online au apărut diverse comentarii referitoare la faptul că Postecoglou ar trebui să-l utilizeze pe Radu Drăgușin în locul lui Romero.
”Romero trebuia lăsat pe bancă, în locul lui Drăgușin”, ”Nu înțeleg... Îl avem pe Drăgușin și e rezervă”, ”Drăgușin trebuia să intre în primul 11”, ”Drăgușin în locul lui Romero și totul e perfect”, sunt câteva dintre comentariile apărute pe platforma Twitter/X.
Cotat la 25 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Radu Drăgușin a semnat cu Tottenham în ianuarie 2024 un contract valabil până la finele stagiunii 2029/30.
Fundașul a bifat până acum 13 apariții pentru Spurs, înregistrând un total de 620 de minute.
”Cred că problema este că Drăgușin a avut șansa să intre și să-și câștige locul în echipă. Totuși, a fost eliminat când a făcut-o. Sugeram înainte ca acest lucru să se întâmple că el ar putea intra să joace mai multe partide la rând, pentru că am fost impresionat de el în meciul cu Newcastle.
După acea eliminare stupidă, a stricat totul. Mă aștept să intre din nou în Europa League, acum că suspendarea s-a încheiat. Depinde de el să impresioneze și să nu mai facă din nou ceva stupid”, a spus jurnalistul John Wenham.