Fatih Terim s-a decis! Ce jucători români au rămas pe lista de transferuri la Galatasaray pentru sezonul de iarnă 

Fatih Terim s-a decis! Ce jucători români au rămas pe lista de transferuri la Galatasaray pentru sezonul de iarnă  Stranieri

Galatasaray este pregătită pentru o campanie de transferuri serioasă în această iarnă, iar presa din Turcia prezintă toate detaliile.

Cotidianul Fanatik a detaliat planurile pe care le au oficialii turci, iar în vizorul acestora par să fi rămas doar doi jucători din România, Dennis Man și Andrei Ivan. 

Potrivit jurnalistului Metin Karabas, pe lista celor care urmează să plece se află Feghouli, Diagne, Assuncao, Luyindama și Ryan Babel, în timp pe Gedson Fernandes, Dennis Man, Patrick Berg și Andrei Ivan sunt în atenția lui Fatih Terim. 

Discuția dintre președintele Burak Elmas și tehnicianul Fatih Terim a avut loc în urmă cu câteva zile, întâlnire la care s-au stabilit obiectivele pentru perioada de mercato de iarnă. 

Victor Becali, despre interesul lui Galatasaray pentru Dennis Man
 

„Fatih Terim mi-a zis că îl dorește pe Man la Galatasaray. Pe el nu-l interesează unde e Parma, cum e Parma în clasament, el vrea jucătorul, îl vrea pe Man! Mi-a cerut să facem transferul.

Sunt doar vorbe acum, faptele contează până la urmă. Poate fi chiar și un transfer definitiv, poate fi un împrumut pe un an și jumătate cu opțiune obligatorie de cumpărare peste 3 ani sau un împrumut cu o sumă fixă… Sunt mai multe posibilități, vorbim și vedem unde ajungem.

Știu sigur că salariul lui Man nu ar fi o problemă pentru Galatasaray. O problemă ar fi doar suma de transfer, modul cum s-ar realiza mutarea de la Parma la Galatasaray”, a spus Ioan Becali pentru fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!