Florin Niță a vorbit despre plecarea de la Sparta Praga: „Aștept un semn!” De ce a refuzat să vină la CFR Cluj
Florin Niță (35 ani) nu mai intră în vederile lui Brian Priske, antrenorul Spartei Praga.
Florin Niță (35 ani) traversează o perioadă dificilă la Sparta Praga. Portarul nu a mai evoluat din noiembrie 2021 pentru echipa sa, cu toate că la ultimul joc, cu Ceske Budejovice, 2-0, fanii i-au scandat numele, potrivit iSport.
La începutul perioadei de achiziții, Bogdan Apostu anunța că negociază cu mai multe cluburi transferul lui Florin Niță de la Sparta Praga. Chiar dacă acest lucru încă nu s-a materializat, românul mărturisește că nu îl macină gândul că trebuie să plece din Cehia și că se pregătește pentru a primi o șansă din partea antrenorului.
„Mă pregătesc cât pot de bine la fiecare antrenament. Iar în viitorul apropiat sper și îmi doresc să joc. Singurul semn pe care îl am deocamdată este că trebuie să mă pregătesc indiferent de condiții. Sunt jucătorul celor de la Sparta. Nu am plecat nicăieri. Aștept un semn, să se apeleze la serviciile mele.
Tot ce fac, pentru mine sau pentru echipă, o fac cu inima și mă dedic 100%. Cred că lunea vede asta și apreciază. Probabil din acest motiv lumea mă admiră”, a declarat Florin Niță pentru gsp.
Florin Niță nu a fost ofertat de FCSB
De asemenea, portarul naționalei a vorbit despre oferta pe care a avut-o de la CFR în vara aceasta. Cu toate că apreciază că gruparea din Gruia a fost interesată de serviciile sale, Niță susține că deocamdată nu se gândește la o revenire în România.
„Despre FCSB nu pot deschide subiectul pentru că nu a existat o negociere. Iar despre CFR, e adevărat. Am discutat, am negociat, le mulțumesc pentru că s-au gândit la mine și mi-au oferit acel contract. Dar eu cred că nu e momentul să mă întorc în tară acum. Mă simt într-o formă bună și vreau să continui afară”, a precizat Florin Niță.
Agentul lui Florin Niță, în direct la Ora Exactă în Sport
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News